1. |
Iar acum am ajuns de batjocură pentru cei mai tineri decât mine şi pe ai căror părinţi îi preţuiam prea puţin, ca să-i pun alături cu câinii turmelor mele. |
2. |
Ce aş fi făcut cu puterea braţelor lor, odată ce vlaga lor se dusese toată? |
3. |
Din pricina sărăciei şi a foametei înspăimântătoare, ei mânţcau rădăcini din locuri uscate şi mama lor era câmpia pustie şi jalnică. |
4. |
Ei culegeau ierburi de prin mărăcini şi pâinea lor era rădăcina de ienupăr. |
5. |
Erau goniţi din mijlocul oamenilor şi după ei lumea urla ca după nişte hoţi. |
6. |
Drept aceea, au ajuns să se aciueze pe marginea şuvoaielor, prin găurile pământului şi prin văgăunile stâncilor. |
7. |
Zbiară prin hăţişuri, stau grămadă pe sub scaieţi. |
8. |
Neam de oameni ticăloşi, neam de oameni fără nume, ei erau gunoaiele pe care le arunci din ţară! |
9. |
şi astăzi, iată că sunt cântecul lor, am ajuns basmul lor. |
10. |
Le e groază de mine, s-au depărtat de mine şi pentru obrazul meu n-au făcut economie cu scuipatul lor! |
11. |
Cel ce şi-a deznodat ştreangul robiei mă asupreşte şi tot aşa cel ce şi-a scos zăbalele din gură. |
12. |
În dreapta mea se ridică martori potrivnici mie, în cursa lor au prins picioarele mele şi şi-au croit drumuri împotrivă-mi. |
13. |
Au dărâmat poteca mea, cu gând ca să mă piardă, ei se suie încoace şi nimeni nu le este stavilă. |
14. |
Ca printr-o spărtură largă, ei dau iureş şi în dărâmături se tăvălesc. |
15. |
Mulţimea spaimelor s-a întors asupra mea, slava mea au gonit-o ca vântul şi izbăvirea mea a trecut ca un nor. |
16. |
Şi acum sufletul meu se topeşte în mine, zile de amărăciune mă cuprind. |
17. |
Noaptea oasele mele sunt ca sfredelite şi nervii mei nu ştiu de odihnă. |
18. |
Cu o putere năpraznică, Dumnezeu mă tine de haină şi mă strânge de gât ca gulerul cămăşii. |
19. |
Mi-a dat brânci în noroi şi am ajuns să fiu la fel cu praful şi cu cenuşa. |
20. |
Strig către Tine şi nu-mi răspunzi, stau în picioare şi Tu nu mă vezi. |
21. |
Tu Te-ai făcut asupritorul meu şi cu toată puterea braţului Tău mă prigoneşti. |
22. |
Tu mă ridici deasupra vântului şi mă pui pe el călare şi apoi mă nimiceşti cu iureşul furtunii. |
23. |
Ştiu foarte bine că Tu mă duci spre moarte şi la locul de întâlnire al tuturor muritorilor. |
24. |
Totuşi împotriva sărmanului nu ridicam mâna mea, când striga către mine, în nenorocirea lui. |
25. |
N-am plâns oare şi eu împreună cu cel care-şi ducea viaţa greu? Sufletul meu n-avea milă de cel sărman? |
26. |
Mă aşteptam la fericire şi iată că a venit nenorocirea; aşteptam lumina şi a venit întunericul. |
27. |
Măruntaiele mele au fiert în clocote fără încetare; zile de jale grea mi-au sosit înainte. |
28. |
Am umblat înnegrit la faţă, dar nu de soare; m-am ridicat în adunare şi am strigat. |
29. |
Am ajuns frate cu şacalii, am ajuns tovarăş cu struţii. |
30. |
Pielea s-a făcut pe mine neagră şi oasele mele sunt arse de friguri. |
31. |
Astfel harfa mea a ajuns instrument tânguirii şi flautul meu glasul bocitoarelor. |