|
1. |
De ce, pentru Cel Atotputernic, vremurile răsplătirilor sunt ascunse şi cei ce-L cunosc n-au văzut zilele Sale de judecător? |
|
2. |
Viclenii mută hotarele ţarinilor, fură turma de oi cu cioban cu tot. |
|
3. |
Duc la ei acasă asinul copiilor orfani şi iau zălog boul văduvei. |
|
4. |
Dau la o parte de pe cale pe cei săraci din ţară, iar pe toţi nenorociţii din ţară îi silesc să se ascundă. |
|
5. |
Aceştia la fel cu asinii sălbatici din pustie ies pe furiş să-şi caute de mâncare şi, după ce lucrează până seara, tot n-au pâine pentru copii. |
|
6. |
Ei seceră noaptea pe câmp, ei culeg via nelegiuitului; |
|
7. |
Petrec noaptea goi, fiindcă n-au cu ce să se învelească, pentru că n-au veşmânt să se apere de frig. |
|
8. |
Ploaia repede din munţi îi udă până la piele şi în loc de adăpost strâng în braţe stâncile. |
|
9. |
Cei dintâi smulg pe orfan de la ţâţă şi iau zălog haina săracului. |
|
10. |
Şi săracii umblă goi, fără îmbrăcăminte şi, istoviţi de foame, duc în spinare snopii. |
|
11. |
La teascul bogatului, ei storc untdelemnul, ei calcă jghiaburile cu struguri şi tânjesc de sete. |
|
12. |
În cetate, muribunzii se vaită şi sufletul celor răniţi cere ajutor; dar Dumnezeu n-aude rugăciunea lor! |
|
13. |
Mai sunt răzvrătiţi împotriva zilei, care nu cunosc cărările ei şi nu rămân în potecile ei. |
|
14. |
Ucigaşul se scoală dis-de-dimineaţă, ucide pe cel sărac şi nevoiaş şi jefuieşte. |
|
15. |
Ochii celui desfrânat pândesc amurgul zilei şi el îşi zice: Nu mă vede nici ţipenie de om, şi îşi pune o mahramă pe faţă. |
|
16. |
Tâlharul, acoperit de întuneric, sparge casele şi intră în ele, căci el le-a pus semn de cu ziuă, |
|
17. |
Iar când vine dimineaţa, parcă ar fi pentru ei umbra morţii. Când zorii strălucesc, toate spaimele morţii dau peste ei. |
|
18. |
Nelegiuitul pluteşte uşor ca pe faţa apelor, dar pe pământ partea lui este plină de blestem şi fericirea nu va călca niciodată via lui. |
|
19. |
Precum seceta şi arşiţa sorb apele zăpezilor topite, tot astfel soarbe locuinţa morţilor pe păcătoşi. |
|
20. |
Pântecele mamei lor l-au uitat, viermii se desfătează din el, nimeni nu-l mai ţine minte şi astfel nelegiuirea lor s-a frânt ca un copac. |
|
21. |
Ei chinuiau pe femeia stearpă şi fără de copii, ei s-au purtat aprig cu femeia văduvă. |
|
22. |
Dar Cel ce, prin puterea Lui, struneşte pe cei puternici, se ridică răzbunător şi toii aceştia nu se mai ţin stăpâni pe viaţa lor. |
|
23. |
El îi lasă să se sprijine cu bună încredinţare, dar ochii Lui erau asupra căilor lor. |
|
24. |
Se ridicaseră, dar acum nu mai sunt, s-au aşternut ca nalba, când o coseşti şi ca spicul ierbii s-au veştejit. |
|
25. |
Dacă ziceţi că nu este aşa, cine îmi va dovedi că am minţit şi cine va spulbera cuvântul meu?" |