|
1. |
Omul născut din femeie are puţine zile de trăit, dar se satură de necazuri. |
|
2. |
Ca şi floarea, el creşte şi se veştejeşte şi ca umbra el fuge şi e fără durată. |
|
3. |
Şi asupra lui priveşti şi pe mine Tu mă sileşti să vin la judecată cu Tine. |
|
4. |
Cine ar putea să scoată ceva curat din ceea ce este necurat? Nimeni! |
|
5. |
Deoarece zilele lui sunt măsurate şi ştii socoteala lunilor lui şi i-ai pus un hotar peste care nu va trece. |
|
6. |
Întoarce-ţi privirea de la el, ca să aibă puţin răgaz, să se poată bucura ca simbriaşul la sfârşitul zilei (de muncă). |
|
7. |
Un copac, de pildă, tot are nădejde, căci dacă-l tai, el creşte din nou şi vlăstarii nu-i vor lipsi. |
|
8. |
Dacă rădăcina lui îmbătrâneşte în pământ şi dacă trunchiul lui putrezeşte, |
|
9. |
Când dă de apă înverzeşte din nou şi se acoperă cu ramuri ca şi cum ar fi atunci sădit. |
|
10. |
Dar omul când moare rămâne nimicit; când omul îşi dă sufletul, unde mai este el? |
|
11. |
Apele mărilor pot să dispară, fluviile pot să scadă şi să sece. |
|
12. |
La fel şi omul se culcă şi nu se mai scoală; şi cât vor sta cerurile, el nu se mai deşteaptă şi nu se mai trezeşte din somnul lui. |
|
13. |
O, de m-ai ascunde în împărăţia morţilor, ca să mă ţii acolo până când va trece mânia Ta, şi de mi-ai soroci o vreme, când iarăşi să-ţi aduci aminte de mine! |
|
14. |
Dacă omul a murit o dată, fi-va el iarăşi viu? Toate zilele robiei mele aş aştepta până ce vor veni să mă schimbe. |
|
15. |
Atunci Tu mă vei chema şi eu Îţi voi răspunde; Tu vei cere înapoi lucrul mâinilor Tale. |
|
16. |
Pe când astăzi Tu numeri paşii mei; atunci Tu nu vei mai lua seama la păcatul meu. |
|
17. |
Nelegiuirea mea ar fi pecetluită ca într-un sac şi greşeala mea ai spăla-o şi ai face-o albă. |
|
18. |
Şi precum muntele se dărâmă şi se preface în nisip şi precum stânca e rostogolită din locul ei, |
|
19. |
Şi precum apele mănâncă pietrele şi valurile lor acoperă pământul, tot aşa Tu sfărâmi nădejdea omului. |
|
20. |
Tu Te ridici uriaş împotriva lui, şi el se nimiceşte; Tu schimbi înfăţişarea lui şi-l trimiţi de la Tine. |
|
21. |
Dacă feciorii lui ajung la mare cinste, el nu mai ştie; dacă au ajuns de râsul lumii, el nu-i mai vede. |
|
22. |
Carnea lui e în întristare mare numai pentru el. Sufletul lui numai pentru el e cuprins de jale". |