|
1. |
Lucrătorul beţiv nu se va îmbogăţi; cine dispreţuieşte puţinul pe care-l are se păgubeşte degrabă. |
|
2. |
Vinul şi femeile înşeală pe cei înţelepţi. |
|
3. |
Şi cel care se lipeşte de desfrânate va fi mai nechibzuit; |
|
4. |
Moliile şi viermii îl vor moşteni, şi sufletul nelegiuit se va stârpi. |
|
5. |
Cel care crede curând este uşor de inimă şi cel care păcătuieşte asupra sufletului său greşeşte. |
|
6. |
Cel desfătat cu inima va fi hulit şi cel care urăşte vorba mai puţin rău va avea. |
|
7. |
Niciodată nu spune altora ceea ce ai auzit şi nimic nu ţi se va împuţina. |
|
8. |
Către prieten şi către vrăjmaşi nu povesti, şi, de nu este păcat, nu-l descoperi. |
|
9. |
Că te-a ascultat şi te-a cinstit pe tine, dar cu vremea te va urî. |
|
10. |
Ai auzit cuvânt? Să moară la tine; fii fără grijă, că nu te va sparge. |
|
11. |
Din pricina unui cuvânt care trebuie tăinuit, cel nebun se va chinui, ca aceea care naşte prunc. |
|
12. |
Săgeată înfiptă în coapsele trupului, aşa e cuvântul în inima nebunului. |
|
13. |
Mustră pe prieten, ca nu cumva să fi făcut aceea şi, dacă a făcut, să nu mai facă. |
|
14. |
Mustră pe prieten, ca nu cumva să fi zis şi, de a zis, să nu mai zică. |
|
15. |
Cercetează pe prieten, că de multe ori este năpăstuit, şi nu crede tot cuvântul. |
|
16. |
Este câte unul care alunecă, dar nu din suflet, şi cine n-a greşit cu limba sa? |
|
17. |
Dojeneşte pe prietenul tău, mai înainte ca să-l înfricoşezi, şi dă loc legii Celui Preaînalt. |
|
18. |
Toată înţelepciunea este în frica Domnului, şi în toată înţelepciunea este împlinirea legii. |
|
19. |
Şi nu este înţelepciunea ştiinţa răutăţii; şi unde este sfatul păcătoşilor nu ţeste înţelepciune. |
|
20. |
Este un soi de iscusinţă care e urâciune şi e nerod care nu are răutate. |
|
21. |
Mai bun este cel care înţelege puţin cu frică, decât cel care prisoseşte cu mintea şi calcă legea. |
|
22. |
Este un soi de isteţime în treburi care este nedreaptă, şi este câte unul care întoarce judecata ca să scoată hotărârea plăcută lui. |
|
23. |
Este câte unul care face rău, şi umblă smerit, şi cele dinlăuntru ale lui sunt pline de vicleşug; |
|
24. |
Care-şi pleacă fata sa şi se face surd, dar când nu-i prinzi de veste el va apuca să-ţi strice |
|
25. |
Şi măcar că pentru slăbiciunea puterii nu poate păcătui, de va afla vreme, va face rău. |
|
26. |
Din vedere se cunoaşte omul, şi din chipul feţei se cunoaşte cel înţelept. |
|
27. |
Îmbrăcămintea omului, dezvelirea dinţilor, când râde, şi călcătura lui vestesc ce este în el. |
|
28. |
Uneori mustrarea nu este făcută la timp potrivit şi câteodată cel care tace se dovedeşte înţelept. |