|
1. |
Cu glasul meu către Domnul am strigat, cu glasul meu către Dumnezeu
și a căutat spre mine.
|
|
2. |
în ziua necazului meu pe Dumnezeu am căutat; chiar și noaptea mâinile
mele stau întinse înaintea Lui și n-am slăbit; sufletul n-a vrut să se
mângâie.
|
|
3. |
Adusu-mi-am aminte de Dumnezeu și m-am cutremurat; gândit-am și
a slăbit duhul meu.
|
|
4. |
Ochii mei au luat-o înainte, treji; tulburatu-m-am și n-am grăit.
|
|
5. |
Gândit-am la zilele cele de demult și de anii cei veșnici mi-am
adus aminte și cugetam;
|
|
6. |
Noaptea în inima mea gândeam și se frământa duhul meu zicând:
|
|
7. |
Oare, în veci mă va lepăda Domnul și nu va mai binevoi în mine?
|
|
8. |
Oare, până în sfârșit mă va lipsi de mila Lui, din neam în neam?
|
|
9. |
Oare, va uita să Se milostivească Dumnezeu? Sau va închide în mâinile
Lui îndurările Sale?
|
|
10. |
Și am zis: Acum am început să înțeleg; aceasta este schimbarea
dreptei Celui Preaînalt.
|
|
11. |
Adusu-mi-am aminte de lucrurile Domnului și-mi voi aduce aminte
de minunile Tale, dintru început.
|
|
12. |
Și voi cugeta la toate lucrurile Tale și la faptele Tale mă voi
gândi.
|
|
13. |
Dumnezeule, în sfințenie este calea Ta. Cine este Dumnezeu mare
ca Dumnezeul nostru? Tu ești Dumnezeu, Care faci minuni!
|
|
14. |
Cunoscută ai făcut între popoare puterea Ta. Izbăvit-ai cu brațul
Tău poporul Tău, pe fiii lui Iacob și ai lui Iosif.
|
|
15. |
Văzutu-Te-au apele, Dumnezeule, văzutu-Te-au apele și s-au spăimântat
și s-au tulburat adâncurile.
|
|
16. |
Glas au dat norii că săgețile Tale trec.
|
|
17. |
Glasul tunetului Tău în vârtej, luminat-au fulgerele Tale lumea,
clătinatu-s-a și s-a cutremurat pământul.
|
|
18. |
În mare este calea Ta și cărările Tale în ape multe și urmele Tale
nu se vor cunoaște.
|
|
19. |
Povățuit-ai ca pe niște oi pe poporul Tău, cu mâna lui Moise și
a lui Aaron.
|