1. |
După aceea m-a dus în templu, a măsurat stâlpii şi a găsit şase coţi în lăţime de o parte şi şase coţi de cealaltă parte; aceasta era lărgimea cortului adunării. |
2. |
Lărgimea uşii era de zece coţi şi de amândouă părţile uşii câte cinci coţi. A măsurat apoi lungimea templului şi a găsit-o de patruzeci de coţi, iar lăţimea de douăzeci de coti. |
3. |
A mers înăuntrul templului şi a măsurat stâlpii de la uşă şi i-a găsit de doi coţi, iar uşa de şase coţi; de la ţâţânile uşii până în perete a găsit şapte coţi de o parte şi şapte coţi de cealaltă parte. |
4. |
A măsurat locaşul şi a găsit douăzeci de coţi în lungime, douăzeci de coţi în lăţime şi mi-a zis: "Aceasta este Sfânta Sfintelor". |
5. |
Apo: a măsurat peretele templului şi l-a găsit gros de şase coţi; lăţimea camerelor de pe laturile templului de jur împrejur a găsit-o de patru coţi. |
6. |
În jurul templului sunt trei rânduri de câte treizeci de camere, cameră lângă cameră. Ele intră într-un zid, care este făcut împrejurul templului anume pentru aceste camere, ca ele să fie întărite, dar de peretele templului nu se ating. |
7. |
Camerele cu cât sunt mai sus, cu atât sunt mai încăpătoare, subţiindu-se peretele. Din camerele de jos te urci la cele din mijloc şi de la cele din mijloc la cele de sus; suişul este învârtit, căci te sui pe o scară în chipul melcului. |
8. |
Şi am văzut un caldarâm înalt împrejurul templului, care slujea de temelie pentru camerele laterale, care avea lăţimea de o prăjină întreagă, adică de sase coti mari. |
9. |
Grosimea zidului camerelor laterale, care ieşeau în afară, era de cinci coţi, iar lângă camerele laterale era un loc gol. |
10. |
Locul gol dintre camerele laterale ale templului şi dintre camerele dimprejurul curţii templului are o lăţime de douăzeci de coţi de jur împrejur. |
11. |
Uşile camerelor laterale dădeau într-un loc deschis, o uşă în partea de miazănoapte, iar altă uşă în partea de miazăzi; iar lăţimea locului deschis era de cinci coţi. |
12. |
Clădirea de dinaintea locului deschis din partea de apus avea o lăţime de şaptezeci do coţi; zidul acestei clădiri era de cinci coţi de jur împrejur, iar lungimea ei era de nouăzeci de coţi. |
13. |
A măsurat templul; el avea o sută de coţi în lungime; locul liber, clădirea de la apus şi zidurile lui de asemenea aveau o lungime de o sută de coti. |
14. |
Lăţimea feţei templului şi curtea din partea dinspre răsărit era de o sută de coţi. |
15. |
Apoi a măsurat lungimea clădirii din faţa locului liber din spatele templului cu camerele laterale de o parte şi de alta a lui şi avea o sută de coţi. |
16. |
Uşorii uşilor şi ai ferestrelor cu gratii, camerele laterale din cele trei caturi, pe jos şi de jos până Ia ferestre, de jur împrejur erau căptuşite cu lemn. Ferestrele erau închise. |
17. |
Până la înălţimea uşilor, tot peretele, atât la despărţitura cea mai dinăuntru, cât şi la cea mai din afară, de jur împrejur, înăuntru şi pe afară, era împodobit cu chipuri săpate cu anumită măsură; |
18. |
Şi anume, erau săpaţi heruvimi şi palmieri, astfel: între fiecare doi heruvimi un. palmier şi fiecare heruvim avea două feţe. |
19. |
Heruvimul într-o parte avea o faţă de om, întoarsă spre un palmier, şi în cealaltă parte avea o faţă de leu, întoarsă spre alt palmier. Aşa erau făcute chipuri în tot templul şi împrejur. |
20. |
De jos până la înălţimea uşilor erau sculptaţi heruvimi şi palmieri ca şi pe pereţii templului. |
21. |
În templu, uşorii uşilor erau în patru muchii. Iar în faţa Sfintei Sfintelor se vedea un fel de altar de lemn. |
22. |
Altarul era de lemn, înalt de trei coţi şi lung de doi coţi; şi coarnele lui şi postamentul lui şi pereţii lui erau de lemn. Şi mi-a zis bărbatul acela: Aceasta este masa cea de dinaintea Domnului. |
23. |
Sfânta Sfintelor avea două uşi şi Sfânta avea două uşi. |
24. |
Fiecare din acele două uşi avea câte două canaturi, care se deschideau într-o parte şi în alta, căci două canaturi erau la o uşă şi două la cealaltă uşă. |
25. |
Şi pe ele, pe uşile templului, erau sculptaţi heruvimi şi palmieri, ca şi pe pereţi. Iar în faţa pridvorului, afară, era o pardoseală de lemn. |
26. |
Pe o latură şi pe alta a pridvorului erau ferestre cu gratii şi chipuri de palmieri; asemenea erau şi în camerele laterale şi pe căptuşeala de lemn. |