BibliaOrtodoxa.ro
Acasă Tâlcuiri Resurse Despre Contact
Iezechiel

Capitolul 7
1. Fost-a către mine cuvântul Domnului şi mi-a zis:
2. "Şi tu, fiul omului, spune: Aşa grăieşte Domnul Dumnezeul ţării lui Israel: Vine, vine sfârşitul asupra celor patru laturi ale pământului.
3. Iată îţi vine sfârşitul! Trimite-voi împotriva ta mânia Mea şi te voi judeca după căile tale şi după toate ticăloşiile tale te voi pedepsi.
4. Ochiul Meu nu te va cruţa, nici nu te va milui, ci-ţi voi răsplăti după căile tale, ticăloşiile tale vor fi peste tine şi vei cunoaşte că Eu sunt Domnul".
5. Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu: "Iată vine nenorocire peste nenorocire:
6. Sfârşitul! A venit sfârşitul! E lângă tine! Iată-l a sosit!
7. A sosit nenorocire asupra ta, locuitor al ţării! Vine vremea, vine ziua tulburării, iar nu a chiuiturilor de bucurie prin munţi.
8. Iată vin acum îndată să vărs asupra ta urgia Mea, mânia Mea să o potolesc asupra ta şi te voi judeca după căile tale şi după toate ticăloşiile tale te voi pedepsi.
9. Ochiul Meu nu te va cruţa, nici nu te va milui, ci îţi vor plăti după căile tale; ticăloşiile tale vor fi peste tine şi vei cunoaşte că Eu sunt Domnul Care loveşte.
10. Iată ziua! Iat-o că vine! Rândul tău a venit! Vine urgia! Toiagul înfloreşte! Trufia se deschide,
11. Şi se ridică silnicia ca să slujească de toiag pentru răutate; nimic nu va rămâne din ei, nici din bogăţiile lor, nici din petrecerile lor, nici din strălucirea lor!
12. Vine vremea, a sosit ziua! Cel ce cumpără sămânţă să nu se bucure şi cel ce vinde să nu plângă, căci mânia vine peste toată mulţimea lor!
13. Căci cel ce vinde nu se va mai întoarce la cele vândute, măcar de ar şi rămânea printre cei vii, căci proorocia îndreptată împotriva a toată mulţimea lor nu va fi schimbată şi nici nu-şi va întări viaţa sa prin nelegiuirile sale.
14. Sună din trâmbiţe şi totul e gata, dar nimeni nu va merge la război, pentru că mânia Mea este împotriva a toată mulţimea lor.
15. Afară va fi sabie, iar înăuntru ciumă şi foamete. Cel din câmp va muri de sabie şi pe cel din cetate îl va mânca ciuma şi foametea.
16. Iar care vor fugi, vor scăpa şi vor fi prin munţi ca nişte porumbei rătăciţi. Toţi vor geme, fiecare pentru nelegiuirea sa.
17. La toţi le vor tremura mâinile, şi picioarele tuturor se vor muia ca apa.
18. Atunci cu sac se vor îmbrăca şi groază îi va cuprinde; toţi vor avea ruşinea pe feţe şi pe cap pleşuvia.
19. Argintul şi-l vor arunca pe uliţe şi vor dispreţui aurul; argintul lor şi aurul lor nu-i vor putea scăpa în ziua urgiei Domnului; cu acestea ei nu vor putea să-şi sature sufletele, nici să-şi umple pântecele lor, pentru că acestea au fost pricină a nelegiuirilor lor.
20. Prin găteli frumoase ei le-au prefăcut pe acestea în mândrie şi tot din acestea au făcut ei chipurile cele ruşinoase ale idolilor lor. De aceea le voi face pe acestea necurate pentru ei.
21. Şi le voi da pradă în mâinile străinilor şi de jaf nelegiuiţilor pământului, care le vor spurca.
22. Îmi voi întoarce faţa de la ei şi jefuitorii vor întina locaşul Meu cel sfânt, pentru că vor intra în el şi-l vor spurca.
23. Pregăteşte lanţuri, că ţara aceasta e mânjită de nelegiuiţi cu sânge, iar cetatea e plină de silnicii.
24. De aceea vai aduce pe cei mai răi dintre neamuri ca să pună stăpânire pe casele lor. Voi pune capăt trufiei celor puternici şi cele sfinte ale lor vor fi întinate.
25. Iată vine pieirea şi var căuta pacea, dar nu o vor găsi.
26. Va veni nenorocire peste nenorocire şi zvon peste zvon, şi oamenii vor cere vedenii de la prooroc; dar preotului îi va lipsi cunoştinţa legii şi bătrânului sfatul.
27. Regele va plânge, căpetenia va fi cuprinsă de groază, iar mâinile poporului ţării vor tremura. Mă voi purta cu ei după purtările lor şi după judecăţile lor îi voi judeca şi vor cunoaşte că Eu sunt Domnul".