|
1. |
Doamne, Părintele şi Stăpânul vieţii mele, nu mă lăsa să mă ducă gura mea cum va vrea ea şi nu îngădui să alunec din pricina ei! |
|
2. |
Cine va pune peste cugetul meu bătăi? Şi peste inima mea învăţătura înţelepciunii? Ca rătăcirile mele să nu fie cruţate şi să nu fie îngăduite păcatele? |
|
3. |
Ca greşelile mele să nu se înmulţească şi păcatele mele să nu sporească şi să nu cad în mâinile potrivnicilor mei şi să nu se bucure de aceasta vrăjmaşul meu? |
|
4. |
Doamne, Părintele şi Dumnezeul vieţii mele! Înălţarea ochilor nu-mi da, şi pofta întoarce-o de la mine. |
|
5. |
Pofta pântecelui şi a împreunării trupului să nu mă cuprindă şi duhului celui fără de ruşine să nu mă dai. |
|
6. |
Învăţătura gurii auziţi, fiilor; pe aceasta cine o va păzi nu va cădea prins. |
|
7. |
Din vorbele sale se va prinde păcătosul; ocărâtorul şi trufaşul vor pieri la fel. |
|
8. |
A jura nu-ţi învăţa gura şi a numi pe Cel Sfânt nu te obişnui. |
|
9. |
Că precum sluga, care adeseori se cercetează, multe bătăi ia, aşa şi cel care jură şi pururea numeşte pe Cel Sfânt, de păcat nu se va curăţi. |
|
10. |
Bărbatul care jură mult se va umple de fărădelege şi nu se va depărta de casa lui biciul. |
|
11. |
De va greşi, păcatul lui asupra lui va fi, şi de nu va fi cu luare aminte îndoit greşeşte. |
|
12. |
Şi de a jurat în deşert, nu se va îndrepta, că se va umple de rele casa lui. |
|
13. |
Este grai care este deopotrivă cu moartea; să nu se afle acesta întru moştenirea lui Iacov. |
|
14. |
Că de la cei binecredincioşi toate acestea se vor depărta şi în păcate ei nu se vor tăvăli. |
|
15. |
Cu vorba cea fără de cumpătare nu-ţi obişnui gura, că întru aceea este cuvântul păcatului. |
|
16. |
Adu-ţi aminte de tatăl tău şi de mama ta, când şezi în mijlocul celor mari, |
|
17. |
Ca nu cumva să uiţi de tine în fala lor, casă nu te porţi ca un prost, |
|
18. |
Aşa încât să vrei să nu te fi născut şi să-ţi blestemi ziua naşterii tale. |
|
19. |
Omul care se obişnuieşte cu cuvinte de sudalmă, în toate zilele sale, nu se va înţelepţi. |
|
20. |
Două feluri de oameni înmulţesc păcatele, şi al treilea aduce urgie: |
|
21. |
Sufletul fierbinte ca focul arzător, care nu se stinge până ce nu se potoleşte; |
|
22. |
Omul care pofteşte în trupul cărnii sale şi nu va înceta, până nu va aţâţa foc; |
|
23. |
Pentru desfrânat toată pâinea este dulce, nu va înceta până la sfârşit. |
|
24. |
Omul care păcătuieşte în patul său şi zice în inima sa: Cine mă vede? |
|
25. |
Întuneric este împrejurul meu, pereţii mă acoperă şi nimeni nu mă vede, pentru ce mă sfiesc? |
|
26. |
Păcatele mele nu le va pomeni Cel Preaînalt. Astfel el se teme numai de ochii oamenilor. |
|
27. |
Şi nu ştie că ochii Domnului de zece mii de ori sunt mai luminoşi decât soarele şi privesc la toate căile oamenilor şi văd toate părţile cele ascunse. |
|
28. |
Mai înainte de a se fi făcut, toate sunt cunoscute Lui; aşa şi după ce s-au săvârşit. |
|
29. |
Unul ca acesta în uliţele cetăţii se va pedepsi şi unde n-a gândit se va prinde. |
|
30. |
Aşa şi femeia care-şi lasă bărbatul şi face moştenitor din străini. |
|
31. |
Că întâi legea Domnului a călcat, al doilea bărbatului său a greşit, al treilea întru desfrâu s-a desfrânat, şi cu bărbat străin a făcut copii. |
|
32. |
Aceasta la adunare se va aduce, şi pentru fiii ei pedeapsă va fi. |
|
33. |
Nu vor spori cu rădăcina fiii ei, şi ramurile ei nu vor da rod. |
|
34. |
Va rămâne întru blestem pomenirea ei şi ocara ei nu se va şterge. |
|
35. |
Şi vor cunoaşte cei rămaşi că nimic nu este mai bun decât frica Domnului şi nimic nu este mai dulce decât a ţine poruncile Domnului. |
|
36. |
Cinste mare este a urma pe Dumnezeu, că lungimea zilelor vei lua de la El. |