BibliaOrtodoxa.ro
Acasă Tâlcuiri Resurse Despre Contact
Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Ecclesiasticul)

Capitolul 46
1. Tare în războaie a fost Iosua şi următor lui Moise în proorocii.
2. El a fost mare spre izbăvirea aleşilor Domnului, biruind pe vrăjmaşii care se sculau asupră-le, ca să moştenească pe Israel.
3. Cât de mărit s-a făcut, ridicând mâinile şi întinzând sabia asupra cetăţilor!
4. Cine mai înainte de el a fost aşa? Că războaiele Domnului el le-a purtat.
5. Oare nu prin mâna lui s-a întors soarele şi o zi s-a făcut ca două?
6. A chemat pe Cel Preaînalt puternic, atunci când l-a strâmtorat vrăjmaşii cei de primprejur.
7. Şi i-a răspuns lui Domnul cel Mare, trimiţând pietre de grindină ale Puterii Sale.
8. A năvălit Domnul asupra neamului potrivnic şi, când S-a pogorât, a pierdut pe duşmani.
9. Să cunoască neamurile ce le aşteaptă că din porunca Domnului este războiul, iar el se supune poruncii Lui.
10. Şi în zilele lui Moise a făcut milă el şi Caleb, fiul lui Iefoni, a stat împotriva vrăjmaşului, a oprit poporul de la păcat şi a potolit clocotirea răutăţii.
11. Şi numai ei doi s-au izbăvit din şase sute de mii de pedestraşi, ca să-i bage întru moştenire în pământul din care curge lapte şi miere.
12. Şi a dat Domnul lui Caleb tărie şi până la bătrâneţe a trăit el, să se suie pe podişurile ţării; şi sămânţa iui a avut moştenirea,
13. Ca să vadă toţi fiii lui Israel că bine este a asculta pe Domnul.
14. Şi judecătorii toţi, pe numele lor, a căror inimă nu s-a desfrânat şi care nu s-au întors de la Domnul, fie pomenirea lor întru binecuvântare!
15. Oasele lor să odrăslească din locul lor şi numele lor să se înnoiască întru fiii lor cei măriţi.
16. Iubit de Domnul a fost Samuel, proorocul Domnului; a aşezat domnie şi a uns domn peste neamul său.
17. Cu legea Domnului a judecat adunarea şi a cercetat Domnul pe Iacov.
18. Întru credinţa sa s-a adeverit prooroc şi s-a cunoscut întru credinţa sa credincios vedeniei.
19. Şi a chemat pe Domnul cel Puternic, când a bătut pe vrăjmaşii săi de primprejur, prin aducerea unui miel de lapte.
20. Şi a tunat din cer Domnul şi cu sunet mare a făcut auzit glasul Său.
21. Şi a înfrânt pe povăţuitorii Tirienilor şi pe toate căpeteniile Filistenilor.
22. Şi Samuel, mai înainte de vremea adormirii sale, a mărturisit înaintea Domnului şi a unsului Lui: "Nici bani, nici măcar încălţăminte de la nimeni n-am luat" şi nu l-a învinovăţit pe el nici un om.
23. Şi după ce a adormit, a proorocit şi a arătat regelui sfârşitul lui, a înălţat glasul său din pământ întru proorocie, ca să piardă fărădelegea poporului.