BibliaOrtodoxa.ro
Acasă Tâlcuiri Resurse Despre Contact
Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Ecclesiasticul)

Capitolul 27
1. Din pricina banilor, mulţi au păcătuit şi cine caută să se îmbogăţească îşi întoarce ochiul de la dreptate.
2. Între încheieturile pietrelor se înfige ţăruşul şi între vânzare şi cumpărare se va strânge păcatul.
3. De nu se va ţine cineva pe sine cu sârguinţă în frica Domnului, curând se va nărui casa lui.
4. Când se clatină ciurul, rămân gunoaiele; tot aşa şi pleava omului în vorbele lui.
5. Vasele olarului le lămureşte cuptorul; iar ispita omului cugetul lui.
6. Cum a fast lucrat pomul, arată rodul lui; aşa şi cuvântul arată gândul cel din inima omului.
7. Să nu lauzi pe nimeni înainte de a vorbi cu el, căci cuvântul este piatra de încercare u omului.
8. De vei alerga după dreptate, o vei prinde şi te vei îmbrăca cu ea ca şi cu o haină lungă de mărire.
9. Păsările la cele ce sunt asemenea lor poposesc şi adevărul la cei care îl fac se întoarce.
10. Leul pândeşte vânatul; aşa şi păcatele pe cei care fac nedreptăţi.
11. Vorba celui cuvios este totdeauna cu înţelepciune; iar cel nebun se schimbă ca luna.
12. Când te afli în mijlocul proştilor, cruţă-ţi vremea; iar cu cei înţelepţi zăboveşte fără teamă.
13. Vorbirea proştilor este o groază şi râsul lor izbucneşte în desfătările păcatului.
14. Vorba celui care mult se jură zbârleşte părul şi când se ceartă îţi asurzeşte urechile.
15. Vărsare de sânge vine din vrajba trufaşilor şi sudalma lor este grea la auz.
16. Cel care descoperă tainele a pierdut credinţa şi nu va afla prieten după inima sa.
17. Iubeşte pe prieten şi fii credincios cu el; iar de vei descoperi tainele lui, nu vei mai fi prieten cu el.
18. Căci precum un om şi-a pierdut moştenirea, aşa şi tu ai pierdut prietenia aproapelui tău.
19. Şi ca şi cum ai fi slobozit o pasăre din mâna ta, aşa ai scăpat pe prietenul tău şi nu-l vei mai câştiga pe el.
20. Nu alerga după el, că mult s-a depărtat şi a fugit ca o căprioară din laţ.
21. Că rana se poate lega şi pentru vrajbă este pace; iar cel care a descoperit tainele a pierdut încrederea.
22. Cel care face cu ochiul meşteşugeşte rele şi cel înţelept se va depărta de el.
23. Înaintea ochilor tăi, îndulci-va gura sa şi de cuvintele tale se va mira, lăudându-te;
24. Iar în spate îşi va schimba vorbirea şi îţi va pune în seamă cuvinte care rănesc.
25. Multe am urât, dar pe acesta mai mult decât orice; şi Domnul îl va urî de asemenea.
26. Cel care aruncă piatră în sus, peste capul său o aruncă şi lovitura vicleană dă naştere la răni.
27. Cel care sapă groapa altuia va cădea el în ea şi cel care întinde cursă se va prinde în ea.
28. Cel care face rele, peste el vor cădea şi nu va cunoaşte de unde-i vin.
29. Batjocura, sudalma este partea celor trufaşi şi pedeapsa ca leul va pândi asupra lor.
30. În laţ se vor prinde cei care se bucură de căderea celor drepţi şi durerea îi va mistui mai înainte de a muri.
31. Mânia şi urgia sunt lucruri urâte; şi bărbatul păcătos le ţine minte.