|
1. |
Ca un foc care arde vreascurile, ca o vâlvătaie care fierbe apa în clocot, fă pe vrăjmaşii Tăi să cunoască numele Tău şi să tremure înaintea Ta neamurile, văzându-Te |
|
2. |
Făcând minuni neaşteptate, |
|
3. |
Despre care niciodată nu s-a auzit grăind. Nici urechea n-a auzit, nici ochiul n-a văzut un dumnezeu, afară de Tine, care ar săvârşi unele ca acestea pentru cei ce nădăjduiesc în el. |
|
4. |
Tu Te duci întru întâmpinarea celor ce săvârşesc faptele dreptăţii şi îşi aduc aminte de căile Tale. Iată, Tu Te-ai pornit cu mânie şi noi eram vinovaţi prin necredinţa şi fărădelegea, noastră! |
|
5. |
Toţi am ajuns ca necuraţii şi toate faptele dreptăţii noastre ca un veşmânt întinat. Noi toţi am căzut ca frunzele uscate şi fărădelegile noastre ne luau ca vântul. |
|
6. |
Nimeni nu chema numele Tău şi nici unul nu se deştepta ca să se întărească întru Tine. Căci Tu ai ascuns faţa Ta de la noi şi ne-ai lăsat în voia fărădelegilor noastre. |
|
7. |
Şi acum, Doamne, Tu eşti Tatăl nostru, noi suntem lutul şi Tu olarul, toţi lucrul mâinilor Tale suntem! |
|
8. |
O, Doamne! Nu Te mânia pe noi foarte şi nu-ţi aduce aminte la nesfârşit de fărădelegea noastră! Priveşte, căci noi toţi suntem poporul Tău! |
|
9. |
Cetăţile Tale sfinte au ajuns pustii, Sionul este ca un deşert, Ierusalimul ca un loc pustiit! |
|
10. |
Templul nostru sfânt şi mărit în care Te-au preaslăvit părinţii noştri a ajuns pradă focului Şi toate cele scumpe nouă, dărâmături! |
|
11. |
Poţi Tu oare să Te stăpâneşti, să taci, Doamne, şi să ne întristezi atât de mult? |