Vă rătăciţi neştiind Scripturile" (Matei, 22,29)
Isaia

Capitolul 3
1. Iată, Domnul Dumnezeu Savaot va lua din Ierusalim şi din Iuda orice sprijin şi orice ajutor, orice hrană de pâine şi orice sprijin de apă,
2. Pe viteaz şi pe omul de luptă, pe judecător şi pe prooroc, pe prezicător şi pe bătrân;
3. Pe căpetenia peste cincizeci, pe sfătuitor, pe înţelept, pe fermecător şi pe ghicitor.
4. Voi pune băieţi căpetenii peste ei şi copiii vor domni peste aceia.
5. În popor se vor strâmtora unul pe altul şi fiecare va împila pe aproapele său; cel tânăr se va purta obraznic cu cel bătrân şi cel de neam rău cu cel de neam bun.
6. Atunci va alerga omul la fratele său, în casa tatălui său, şi-i va zice: Tu mai ai o haină, fii căpetenie peste noi şi să fie aceste dărâmături sub mâna ta.
7. Iar acela cu jurământ se va lepăda, zicând: "Nu pot vindeca rănile poporului! N-am în casa mea nici pâine, nici haină, nu mă faceţi conducător peste popor!"
8. Ierusalimul va ajunge dărâmătură şi Iuda este gata să cadă, căci limba lor şi gândurile lor sunt împotriva Domnului şi dispreţuiesc privirea slavei Lui.
9. Înfăţişarea lor mărturiseşte împotriva lor, căci ei îşi vădesc păcatele lor ca Sodoma, în loc să fie ascundă. Vai de ei! Căci ei şi-au făcut loruşi rău...
10. Fericit este omul drept, că el va mânca din rodul lucrurilor lui.
11. Vai de cel rău, că răutatea este a lui şi va fi judecat după faptele lui.
12. Poporul meu este asuprit de nişte copii, şi femeile domnesc peste el. Poporul meu! Cei care te conduc te rătăcesc şi te abat de la calea pe care tu mergi.
13. Domnul Se ridică la judecată şi stă ca să judece pe poporul Său.
14. Domnul intră la judecată cu bătrânii şi cârmuitorii poporului Său şi zice: "Voi, voi aţi pustiit via Mea şi prada luată de la cei sărmani se află în casele voastre.
15. Pentru ce aţi zdrobit pe poporul Meu şi aţi sfărâmat faţa celor sărmani?" zice Domnul Dumnezeu Savaot.
16. Şi mai zice Domnul: "Pentru că fiicele Sionului sunt atât de mândre şi umblă cu capul pe sus şi cu priviri obraznice, cu paşi domoli, cu zăngănit de inele la picioarele lor,
17. Domnul va pleşuvi creştetul capului fiicelor Sionului, Domnul va descoperi goliciunea lor".
18. În ziua aceea va lua Domnul toate podoabele: inele, sori, luniţe,
19. Cercei, brăţări, văluri,
20. Cununi, lănţişoare, cingătoare, miresme, talismane,
21. Inele, verigi de nas,
22. Veşminte de sărbătoare, mantii, şaluri, pungi,
23. Oglinzi, pânzeturi subţiri, turbane şi tunici.
24. Atunci va fi în loc de miresme, putreziciune, şi în loc de cingători, frânghie, în loc de cârlionţi făcuţi cu fierul, pleşuvie, în loc de veşmânt preţios, zdrenţe, şi în loc de frumuseţe: pecete de robie.
25. Locuitorii Sionului vor cădea de sabie şi vitejii lui în războaie.
26. Porţile fiicei Sionului vor scârţâi şi se vor jeli şi, jefuită, ea va şedea despuiată pe pământ.
DESPRE