|
1. |
Dreptul piere şi nimeni nu ia aminte; se duc oamenii cinstiţi şt nimănui nu-i pasă că din pricina răutăţii a pierit cel drept. |
|
2. |
El intră în pace în groapă. Cel care umblă pe calea cea dreaptă se odihneşte în sălaşurile sale. |
|
3. |
Dar voi, feciori de vrăjitoare, neam de stricaţi şi desfrânaţi, apropiaţi-vă. |
|
4. |
De cine vă bateţi joc? La cine vă strâmbaţi şi scoateţi limba? Nu sunteţi voi copii păcătoşi, neam de mincinoşi? |
|
5. |
Ardeţi de poftă pe lângă idolii de sub orice copac verde şi jertfiţi pe fii în albia râurilor şi în peşteri. |
|
6. |
Pietrele cele lucioase ale râurilor sunt partea ta! Iată, iată sorţul tău! Lor le aduci jertfă cu turnare şi prinoase! Pot Eu să fiu mulţumit de aceasta? |
|
7. |
Pe un munte înalt şi ridicat îţi aşezi patul tău şi acolo te urci ca să aduci jertfa ta! |
|
8. |
După uşă, în dosul uşorilor, ai pus amintirea ta; şi departe de Mine tu desfaci patul tău, te urci şi îl mai lărgeşti, faci legământ cu ei, îţi place să te culci cu ei... |
|
9. |
Tu alergi după Melec cu untdelemn şi cu miresme multe; tu trimiţi solii tăi departe, şi te cobori până la locuinţa morţilor. |
|
10. |
Călătoria ta cea lungă te oboseşte, dar nu zici: "Nu-mi mai trebuie!" Tu găseşti insă puteri noi, pentru aceasta tu nu te dai bătut! |
|
11. |
De cine îţi era frică? De cine te temeai ca să Mă mânii pe Mine, să nu-ţi mai aduci aminte şi nici să nu-ţi mai pese? Fiindcă n-am deschis gura şi am închis ochii, tu nu te-ai temut de Mine! |
|
12. |
Eu îţi voi face ştiută dreptatea ta, căci lucrurile tale nu slujesc la nimic. |
|
13. |
Când tu vei striga, să te izbăvească idolii tăi! Pe toţi ii va duce vântul Şi o suflare îi va face nevăzuţi! Dar cel care îşi pune nădejdea în Mine va moşteni pământul şi va stăpâni în muntele cel sfânt. |
|
14. |
Şi li se va zice: Gătiţi, gătiţi, faceţi drum, daţi la o parte orice piedică din calea poporului Meu. |
|
15. |
Că aşa zice Domnul, a Cărui locuinţă este veşnică şi al Cărui nume este sfânt: Sălăşluiesc într-un loc înalt şi sfânt şi sunt cu cei smeriţi şi înfrânţi, ca să înviorez pe cei cu duhul umilit şi să îmbărbătez pe cei cu inima frântă. |
|
16. |
Căci nu vreau să cert totdeauna şi să stărui în mânie, căci înaintea Mea ar cădea în nesimţire duhul şi sufletele pe care le-am creat. |
|
17. |
Pentru fărădelegea sa, M-am întărâtat o clipă şi, stând ascuns, l-am lovit întru mânia Mea. Şi el, răzvrătit, mergea pe calea inimii sale! |
|
18. |
Am văzut căile sale şi îl voi vindeca, îl voi povăţui, îl voi odihni şi îl voi mângâia. |
|
19. |
Şi cei care îl jeleau vor izbucni în cântări de mulţumire. Pace, pace celor de aproape şi celor de departe, zice Domnul, şi Eu îl voi tămădui. |
|
20. |
Cei fără de lege sunt ca marea cea înviforată, care nu se poate astâmpăra şi valurile ei scormonesc tină şi nămol. |
|
21. |
Cei fără de lege n-au pace, zice Domnul. |