Vă rătăciţi neştiind Scripturile" (Matei, 22,29)
Isaia

Capitolul 36
1. În anul al paisprezecelea al domniei lui Iezechia, Sanherib, regele Asiriei, a pornit cu război împotriva cetăţilor celor întărite ale lui Iuda şi le-a cuprins.
2. Şi regele Asiriei a trimis pe Rabşache cu mare oştire din Lachiş la Ierusalim către regele Iezechia. Rabşache a tăbărât lângă canalul de apă al iazului de sus, pe drumul către ţarina nălbitorului.
3. Atunci a ieşit întru întâmpinarea lui Eliachim, feciorul lui Hilchia, căpetenia casei regelui, şi Şebna scriitorul şi Ioah cronicarul, feciorul lui Asaf.
4. Şi Rabşache a zis către ei: "Spuneţi lui Iezechia: Aşa zice regele cel mare, regele Asiriei: De unde vine încrederea aceasta pe care te bizui?
5. Crezi tu că vorbele goale slujesc drept sfat şi tărie în luptă? În cine ţi-ai pus nădejdea, de te-ai răzvrătit împotriva mea?
6. Ah, ştiu! ţi-ai pus nădejdea în Egipt; ai luat ca ocrotitor această trestie frântă, care sparge şi intră în mâna oricui se sprijină de ea. Aşa este Faraon pentru toţi cei ce se încred în el!
7. Şi dacă voi îmi ziceţi: "În Domnul, Dumnezeul nostru, ne-am pus nădejdea noastră", oare nu este Acesta Dumnezeul pentru Care Iezechia a oprit închinarea pe dealurile înalte şi altarele Lui le-a nimicit, zicând către Iuda şi Ierusalim: "Voi vă veţi închina numai înaintea acestui jertfelnic?"
8. Şi acum fă acest legământ cu stăpânul meu, regele Asiriei, şi eu îţi voi da ţie două mii de cai, numai să ai tot atâţi călăreţi care să-i încalece.
9. Cum ai putea tu să nu iei în seamă pe unul din cei mai mici slujitori ai stăpânului meu? Dar tu te duci în Egipt pentru cai şi pentru călăreţi.
10. Şi crezi tu că fără voia Domnului m-am suit eu în această ţară ca să o pustiesc? Domnul mi-a spus: "Suie-te în ţinutul acesta şi-l pustieşte!"
11. Atunci Eliachim, Şebna şi Ioah răspunseră lui Rabşache: "Grăieşte robilor tăi în graiul arameian, că noi îl înţelegem, şi nu ne grăi în limba iudaică în auzul poporului care este pe ziduri!"
12. Şi a zis Rabşache: "Către stăpânul tău şi către tine m-a trimis stăpânul meu ca să grăiesc cuvintele acestea? Oare nu către oamenii care stau pe ziduri şi curând vor fi siliţi să îşi mănânce cu voi excrementele şi să îşi bea urina?"
13. Şi a stat Rabşache şi a strigat cu glas mare în limba iudaică şi a zis: "Ascultaţi cuvintele marelui rege, regele Asiriei!
14. Că iată ce vă spune regele: "Iezechia să nu vă înşele pe voi, căci el nu vă va putea scăpa;
15. Şi Iezechia să nu vă facă să nădăjduiţi în Domnul, zicând: "Domnul ne va izbăvi şi nu va da cetatea aceasta în mâna regelui Asiriei!"
16. Nu ascultaţi pe Iezechia, că iată ce zice regele Asiriei: "Faceţi pace cu mine şi fiţi supuşii mei, şi fiecare va mânca din via şi din smochinul său şi va bea apă din puţul său,
17. Până ce voi veni ca să vă duc într-o ţară ca a voastră, ţară de grâu şi de must, de pâine şi de vii.
18. Şi Iezechia să nu înşele credinţa voastră, zicând: "Domnul ne va scăpa!" Oare dumnezeii neamurilor au scăpat fiecare ţara lui din mâna regelui Asiriei?
19. Unde sunt dumnezeii Hamatului şi Arpadului şi ai Samariei? Au scăpat ei oare Samaria din mâinile mele?
20. Care din toţi dumnezeii ţărilor acestora au scăpat ţara lor din mina mea, ca Domnul Dumnezeul vostru să elibereze Ierusalimul din mina mea?"
21. Şi ei au tăcut şi nimic nu i-au răspuns, pentru că era porunca regelui care spunea: "Să nu-i răspundeţi!"
22. Atunci Eliachim, feciorul lui Hilchia, mai-marele peste casa regelui, şi Şebna scriitorul şi Ioah cronicarul, feciorul lui Asaf, au venit la Iezechia şi, rupându-şi hainele, i-au făcut cunoscut cuvintele lui Rabşache.
DESPRE