1. |
Iată Domnul pustieşte pământul şi îl preface în deşert, răstoarnă faţa lui şi împrăştie pe locuitori. |
2. |
Şi preotului i se întâmplă ca şi poporului, stăpânului ca şi robului, slugii ca şi stăpânei sale; vânzătorului ca şi cumpărătorului, celui care dă cu împrumut ca şi celui care se împrumută, datornicului ca şi cel căruia îi este dator. |
3. |
Pământul va fi pustiit, el va fi jefuit, că Domnul a grăit cuvântul acesta. |
4. |
Pământul este în chin şi sleit, lumea tânjeşte şi se istoveşte, cerul împreună cu pământul vor pieri. |
5. |
Pământul este pângărit sub locuitorii lui, căci ei au călcat legea, au înfrânt orânduiala şi legământul stricatu-l-au pe veci! |
6. |
Pentru aceasta, blestemul mistuie pământul şi locuitorii îndură pedeapsa lor; drept aceea cei ce locuiesc pe pământ sunt mistuiţi, iar oamenii rămaşi sunt puţini la număr! |
7. |
Via tânjeşte, viţele sale sunt firave, cei cu inima veselă suspină. |
8. |
Glasul cel plin de veselie al lirei a încetat, chiotele zgomotoase nu mai sunt, încetat-a glasul harpei. |
9. |
La cântec nu se mai bea, şi amar este vinul pentru băutor. |
10. |
Cetatea pustiită este în ruină, intrarea fiecărei case este închisă. |
11. |
Pe uliţă lumea strigă: "Nici un strop de vin!" Nu mai este bucurie, veselia este izgonită de pe pământ. |
12. |
În cetate au rămas numai dărâmături, porţi sfărâmate şi stricate. |
13. |
Aşa se va întâmpla în mijlocul acestui ţinut, înăuntrul popoarelor, ca şi când se scutură măslinii şi ca pe urma culesului viei. |
14. |
Aceia înalţă glasul şi cântă, preaslăvesc mărirea Domnului la apus. |
15. |
Pentru aceasta, în insule se preaslăveşte Domnul, în insulele mării numele Domnului Dumnezeului lui Israel. |
16. |
De la marginile pământului auzim cântând: "Slavă celui drept!" Şi eu am zis: "Vai de cei fără de lege, care lucrează, depărtându-se de lege!" |
17. |
Groază, laţ şi groapă pentru voi, locuitori ai pământului! |
18. |
Cel care va fugi de groază va cădea în groapă, cel care va scăpa din mijlocul gropii se va prinde în laţ! Zăgazurile cele de sus se vor deschide şi temeliile pământului se vor clătina. |
19. |
Pământul se sfărâmă, pământul sare în bucăţi, se clatină pământul. |
20. |
Pământul se mişcă încoace şi încolo ca un om beţiv, se dă în sus şi în jos ca un scrânciob; păcatele apasă asupra lui, ca să nu se mai scoale! |
21. |
Şi în ziua aceea Domnul va cerceta cu asprime, acolo sus, oştirea cea de sus şi pe pământ pe regii pământului. |
22. |
Şi ca robii vor fi închişi într-o închisoare sub pământ şi după multe zile vor fi cercetaţi. |
23. |
Luna va fi roşie, iar soarele va pierde din lumina lui, căci Domnul Savaot va fi rege şi slava Lui va străluci înaintea bătrânilor în muntele Sionului şi în Ierusalim! |