Cap. 8
6. Acum însă, Arhiereul nostru a dobândit o slujire cu atât mai osebită, cu cât este şi Mijlocitorul unui
testament mai bun, ca unul care este întemeiat pe mai bune făgăduinţe.
7. Căci dacă (
testamentul) cel dintâi ar fi fost fără de prihană, nu s-ar mai fi căutat loc pentru al doilea;
8. Ci Dumnezeu îi mustră şi le zice: "Iată vin zile, zice Domnul, când voi face, cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda,
testament nou,
9. Nu ca
testamentul pe care l-am făcut cu părinţii lor, în ziua când i-am apucat de mână ca să-i scot din pământul Egiptului; căci ei n-au rămas în
testamentul Meu, de aceea şi Eu i-am părăsit - zice Domnul.
10. Că acesta e
testamentul pe care îl voi face cu casa lui Israel, după acele zile, zice Domnul: Pune-voi legile Mele în cugetul lor şi în inima lor le voi scrie, şi voi fi lor Dumnezeu şi ei vor fi poporul Meu.
Cap. 9
15. Şi pentru aceasta El este Mijlocitorul unui nou
testament, ca prin moartea suferită spre răscumpărarea greşealelor de sub întâiul
testament, cei chemaţi să ia făgăduinţa moştenirii veşnice.
16. Căci unde este
testament, trebuie neapărat să fie vorba despre moartea celui ce a făcut
testamentul.
17. Un
testament ajunge temeinic după moarte, fiindcă nu are nici o putere, câtă vreme trăieşte cel ce l-a făcut.
20. Şi a zis: "Acesta este sângele
testamentului pe care l-a poruncit vouă Dumnezeu".