1. |
În adevăr, Legea având umbra bunurilor viitoare, iar nu însuşi chipul lucrurilor, nu poate niciodată - cu aceleaşi jertfe, aduse neîncetat în fiecare an - să facă desăvârşiţi pe cei ce se apropie. |
2. |
Altfel, n-ar fi încetat oare jertfele aduse, dacă cei ce săvârşesc slujba dumnezeiască, fiind o dată curăţiţi, n-ar mai avea nici o conştiinţă a păcatelor? |
3. |
Ci prin ele, an de an, se face amintirea păcatelor. |
4. |
Pentru că este cu neputinţă ca sângele de tauri şi de ţapi să înlăture păcatele. |
5. |
Drept aceea, intrând în lume, zice: "Jertfă şi prinos n-ai voit, dar mi-ai întocmit trup. |
6. |
Arderi de tot şi jertfe pentru păcat nu ţi-au plăcut; |
7. |
Atunci am zis: Iată vin, în sulul cărţii este scris despre mine, să fac voia Ta, Dumnezeule". |
8. |
Zicând mai sus că: "Jertfă şi prinoase şi arderile de tot şi jertfele pentru păcat n-ai voit, nici nu Ţi-au plăcut", care se aduc după Lege, |
9. |
Atunci a zis: "Iată vin ca să fac voia Ta, Dumnezeule". El desfiinţează deci pe cei dintâi ca să statornicească pe al doilea. |
10. |
Întru această voinţă suntem sfinţiţi, prin jertfa trupului lui Iisus Hristos, o dată pentru totdeauna. |
11. |
Şi orice preot stă şi slujeşte în fiecare zi şi aceleaşi jertfe aduce de multe ori, ca unele care niciodată nu pot să înlăture păcatele. |
12. |
Acesta dimpotrivă, aducând o singură jertfă pentru păcate, a şezut în vecii vecilor, de-a dreapta lui Dumnezeu, |
13. |
Şi aşteaptă până ce vrăjmaşii Lui vor fi puşi aşternut picioarelor Lui. |
14. |
Căci printr-o singură jertfă adusă, a adus la veşnică desăvârşire pe cei ce se sfinţesc; |
15. |
Dar şi Duhul cel Sfânt ne mărturiseşte aceasta, fiindcă după ce a zis: |
16. |
"Acesta este aşezământul pe care îl voi întocmi cu ei, după acele zile - zice Domnul: Da-voi legile Mele în inimile lor şi le voi scrie în cugetele lor". |
17. |
Şi adaugă: "Iar de păcatele lor şi de fărădelegile lor nu-Mi voi mai aduce aminte". |
18. |
Unde este dar iertarea acestora, nu mai este jertfă pentru păcate. |
19. |
Drept aceea, fraţilor, având îndrăzneală, să intrăm în Sfânta Sfintelor, prin sângele lui Iisus, |
20. |
Pe calea cea nouă şi vie pe care pentru noi a înnoit-o, prin catapeteasmă, adică prin trupul Său, |
21. |
Şi având mare preot peste casa lui Dumnezeu, |
22. |
Să ne apropiem cu inimă curată, întru plinătatea credinţei, curăţindu-ne prin stropire inimile de orice cuget rău, şi spălându-ne trupul în apă curată, |
23. |
Să ţinem mărturisirea nădejdii cu neclintire, pentru că credincios este Cel ce a făgăduit, |
24. |
Şi să luăm seama unul altuia, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune, |
25. |
Fără să părăsim Biserica noastră, precum le este obiceiul unora, ci îndemnători făcându-ne, cu atât mai mult, cu cât vedeţi că se apropie ziua aceea. |
26. |
Căci dacă păcătuim de voia noastră, după ce am luat cunoştiinţă despre adevăr, nu ne mai rămâne, pentru păcate, nici o jertfă, |
27. |
Ci o înfricoşată aşteptare a judecăţii şi iuţimea focului care va mistui pe cei potrivnici. |
28. |
Călcând cineva Legea lui Moise, e ucis fără de milă, pe cuvântul a doi sau trei martori; |
29. |
Gândiţi-vă: cu cât mai aspră fi-va pedeapsa cuvenită celui ce a călcat în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, şi a nesocotit sângele testamentului cu care s-a sfinţit, şi a batjocorit duhul harului. |
30. |
Căci cunoaştem pe Cel ce a zis: "A Mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti". Şi iarăşi: "Domnul va judeca pe poporul Său". |
31. |
Înfricoşător lucru este să cădem în mâinile Dumnezeului celui viu. |
32. |
Aduceţi-vă, dar, aminte mai întâi de zilele în care, după ce aţi fost luminaţi, aţi răbdat luptă grea de suferinţe, |
33. |
Parte făcându-vă privelişte cu ocările şi cu necazurile îndurate, parte suferind împreună cu cei ce treceau prin unele ca acestea, |
34. |
Căci aţi avut milă de cei închişi, iar răpirea averilor voastre aţi primit-o cu bucurie, bine ştiind că voi aveţi o mai bună şi statornică avere. |
35. |
Nu lepădaţi dar încrederea voastră, care are mare răsplătire. |
36. |
Căci aveţi nevoie de răbdare ca, făcând voia lui Dumnezeu, să dobândiţi făgăduinţa. |
37. |
"Căci mai este puţin timp, prea puţin, şi Cel ce e să vină, va veni şi nu va întârzia; |
38. |
Iar dreptul din credinţă va fi viu; şi de se va îndoi cineva, nu va binevoi sufletul Meu întru el". |
39. |
Noi nu suntem (fii) ai îndoielii spre pieire, ci ai credinţei spre dobândirea sufletului. |