|
1. |
În vremea aceea, chemând pe Moise, Domnul i-a grăit din cortul adunării
și i-a zis:
|
|
2. |
"Grăiește fiilor lui Israel și le spune: De va aduce cineva dintre
voi jertfă Domnului din dobitoace, să aducă jertfă din cireada de vite
și din turma de oi.
|
|
3. |
De va fi jertfa lui ardere de tot din vite mari, să fie parte bărbătească,
fără meteahnă, și s-o aducă la ușa cortului adunării, ca să fie bine-plăcută
înaintea Domnului.
|
|
4. |
Apoi să-și pună mâna pe capul jertfei cea pentru arderea de tot
și își va afla bunăvoință spre iertarea păcatelor lui.
|
|
5. |
Apoi să junghie vițelul, înaintea Domnului, iar preoții, fiii lui
Aaron, să aducă sângele și să stropească cu sânge împrejur jertfelnicul
de la ușa cortului adunării.
|
|
6. |
Să despoaie pielea de pe jertfa arderii de tot și să taie jertfa
în bucăți.
|
|
7. |
După aceea preoții, fiii lui Aaron, să pună pe jertfelnic foc și
pe foc să pună lemne;
|
|
8. |
Și pe lemnele de pe focul care e pe jertfelnic, să pună preoții,
fiii lui Aaron, bucățile, capul și grăsimea, precum și măruntaiele și picioarele,
după ce le vor spăla cu apă.
|
|
9. |
Și să ardă preoții toate acestea pe jertfelnic, ca ardere de tot,
jertfă, mireasmă plăcută Domnului.
|
|
10. |
Iar dacă jertfa adusă de el Domnului ca ardere de tot este din
vite mici, să fie din miei sau din iezi, parte bărbătească, fără meteahnă.
|
|
11. |
Să-și pună mâna pe capul jertfei și s-o înjunghie înaintea Domnului,
în partea de miazănoapte a jertfelnicului; iar preoții, fiii lui Aaron,
să stropească cu sângele ei jertfelnicul împrejur.
|
|
12. |
Să o taie apoi în bucăți, despărțind capul și grăsimea ei; să așeze
preotul bucățile pe lemnele care sunt pe focul de pe jertfelnic;
|
|
13. |
Iar măruntaiele și picioarele să le spele cu apă și să aducă preotul
toate și să le ardă pe jertfelnic, ca ardere de tot, jertfă, mireasmă plăcută
Domnului.
|
|
14. |
Dacă aduce el din păsări ardere de tot Domnului, să aducă jertfa
sa din turturele sau din pui de porumbel.
|
|
15. |
Preotul să o aducă la jertfelnic, să-i frângă gâtul și să o pună
pe jertfelnic, iar sângele să-l scurgă pe peretele jertfelnicului.
|
|
16. |
Gușa și penele să le scoată și să le arunce lângă jertfelnic, în
partea dinspre răsărit, la locul cenușei.
|
|
17. |
Apoi să-i frângă aripile, fără a le desprinde de trup, Și să o
ardă preotul pe jertfelnic, pe lemnele ce sunt pe foc, ca ardere de tot,
jertfă, mireasmă plăcută Domnului".
|