|
1. |
În vremea aceea cei doi fii ai lui Aaron, Nadab și Abiud, luându-și
fiecare cădelnița sa, au pus în ea foc, au turnat deasupra tămâie și au
adus înaintea Domnului foc străin, ce nu le poruncise Domnul.
|
|
2. |
Atunci a ieșit foc de la Domnul și i-a mistuit și au murit amândoi
înaintea Domnului.
|
|
3. |
Iar Moise a zis către Aaron: "Iată ce a voit să spună Domnul când
a zis: Voi să fiu sfințit prin cei ce se vor apropia de Mine și înaintea
adunării a tot poporul preaslăvit". Iar Aaron tăcea.
|
|
4. |
Atunci a chemat Moise pe Misail și Elțafan, fiii lui Uziel, unchiul
lui Aaron, și le-a zis: "Duceți-vă de scoateți pe frații voștri din locașul
cel sfânt și-i duceți afară din tabără!"
|
|
5. |
Și aceștia s-au dus și i-au scos în hitoanele lor afară din tabără,
cum zisese Moise.
|
|
6. |
Iar lui Aaron și fiilor lui, Eleazar și Itamar, le-a zis Moise;
"Capetele voastre să nu vi le descoperiți și veșmintele voastre să nu vi
le sfâșiați, ca să nu muriți și ca să nu atrageți mânia asupra obștii întregi.
Dar frații voștri, toată casa lui Israel, pot să plângă pe cei arși, pe
care i-a ars Domnul.
|
|
7. |
Din ușa cortului adunării să nu ieșiți, ca să nu muriți, căci aveți
pe voi mirul de ungere al Domnului!" Și s-a făcut drept cuvântul lui Moise.
|
|
8. |
Apoi grăind Domnul cu Aaron, a zis:
|
|
9. |
"Vin și sicheră să nu beți, nici tu, nici fiii tăi, când intrați
în cortul adunării sau vă apropiați de jertfelnic, ca să nu muriți. Acesta
este așezământ veșnic în neamul vostru.
|
|
10. |
Ca să puteți deosebi cele sfinte de cele nesfinte și cele necurate
de cele curate,
|
|
11. |
Și ca să învățați pe fiii lui Israel toate legile, pe care le-a
poruncit lor Domnul prin Moise".
|
|
12. |
Iar Moise a zis către Aaron și către fiii săi, Eleazar și Itamar,
care-i mai rămăseseră: "Luați prinosul de pâine, ce a rămas din jertfele
Domnului, și-l mâncați nedospit, lângă jertfelnic, că acesta este sfințenie
mare.
|
|
13. |
Să-l mâncați însă în locul cel sfânt, că aceasta este partea ta
și partea fiilor tăi din jertfele Domnului; așa mi s-a poruncit mie de
la Domnul.
|
|
14. |
Iar pieptul legănat și spata ridicată să le mâncați la loc curat,
tu și fiii tăi și casa ta împreună cu tine, că acestea sunt date să fie
partea ta și partea fiilor tăi din jertfele de izbăvire ale fiilor lui
Israel.
|
|
15. |
Spata ridicată și pieptul legănat să le aducă ei cu grăsime pentru
ardere, legănându-le înaintea feței Domnului, și să fie acestea parte veșnică
pentru tine și împreună cu tine și pentru fiii tăi și pentru fiicele tale,
cum a poruncit Domnul lui Moise".
|
|
16. |
Și a căutat Moise țapul de jertfă pentru păcat și iată era ars.
Și s-a mâniat Moise pe Eleazar și pe Itamar, fiii lui Aaron, care mai rămăseseră,
|
|
17. |
și a zis: "Pentru ce n-an mâncat jertfa pentru păcat în locul cel
sfânt? Că aceasta este sfințenie mare și vă e dată vouă, ca să ridicați
păcatele obștii și s-o curățiți înaintea Domnului.
|
|
18. |
Iată sângele ei nu s-a dus înăuntrul locașului sfânt și voi trebuia
s-o mâncați în locul cel sfânt, cum mi s-a poruncit mie de la Domnul".
|
|
19. |
Aaron însă a zis către Moise: "Iată, astăzi și-au adus ei jertfa
lor pentru păcat și arderea lor de tot înaintea Domnului și, după cele
ce mi s-au întâmplat, de aș fi mâncat astăzi jertfa pentru păcat, oare
ar fi fost aceasta plăcut Domnului?"
|
|
20. |
Și a auzit acestea Moise și le-a socotit răspunsul îndreptățit.
|