|
1. |
Și fiii lui Israel au făcut iarăși rele înaintea ochilor Domnului
și i-a dat Domnul în mâinile Filistenilor pentru patruzeci de ani.
|
|
2. |
Era însă în vremea aceea un om de la țara, din seminția lui Dan,
cu numele Manoe și femeia lui era stearpă și nu năștea.
|
|
3. |
Udată însă s-a arătat îngerul Domnului femeii și i-a zis: "Iată
tu ești stearpă și nu naști; dar vei zămisli și vei naște fiu.
|
|
4. |
Păzește-te dar, să nu bei vin, nici sicheră și nimic necurat să
nu mănânci;
|
|
5. |
Că iată ai să zămislești și al să naști un fiu; și nu se va atinge
briciul de capul lui, pentru că pruncul acesta va fi chiar din pântecele
mamei sale nazireu al lui Dumnezeu și va începe să izbăvească pe Israel
din mâna Filistenilor".
|
|
6. |
Și a venit femeia și a spus bărbatului său, zicând: "A venit la
mine un om al lui Dumnezeu, a cărui înfățișare era ca înfățișarea unui
înger al lui Dumnezeu, foarte luminos; nici eu nu l-am întrebat de unde
este și nici el nu mi-a spus numele său;
|
|
7. |
Dar mi-a zis: Iată ai să zămislești și ai să naști un fiu; așadar
să nu bei vin și sicheră și să nu mănânci nimic necurat, căci copilul chiar
din pântecele mamei și până la moarte va fi nazireu al lui Dumnezeu".
|
|
8. |
Atunci Manoe s-a rugat Domnului și a zis: "Doamne, fă să vină iarăși
pe la noi omul lui Dumnezeu pe care l-ai trimis Tu, și să ne învețe ce
să facem cu copilul care se va naște!"
|
|
9. |
Și a ascultat Dumnezeu glasul lui Manoe și a venit îngerul iarăși
la femeie, când era la câmp, însă Manoe, bărbatul ei, nu era cu dânsa.
|
|
10. |
Dar femeia a alergat îndată și a vestit pe bărbatul său, zicându-i:
"Iată mi s-a arătat omul cel ce a venit atunci la mine".
|
|
11. |
Și s-a sculat Manoe și s-a dus cu femeia sa și a venit la omul
acela și a zis către el: "Tu, oare, ești omul acela care ai vorbit cu femeia?"
Iar îngerul i-a răspuns: "Eu!"
|
|
12. |
Și a zis Manoe: "Așadar, dacă se va împlini cuvântul tău, cum să
ne purtăm cu copilul acesta și ce să facem cu el?"
|
|
13. |
Iar îngerul a zis: "Să se păzească el de toate cele ce am spus
eu femeii;
|
|
14. |
Să nu mănânce nimic din câte rodește vița de vie; să nu bea vin,
nici sicheră și să nu mănânce nimic necurat și să păzească toate câte i-am
poruncit ei".
|
|
15. |
Atunci Manoe a zis: "Îngăduie-ne să te oprim până vom găti un ied".
|
|
16. |
Iar îngerul a zis către Manoe: "Deși mă vei opri, eu nu voi mânca
pâinea ta; dar de voiești să faci ardere de tot Domnului, atunci adu-o".
Și nu știa Manoe că acesta e îngerul Domnului.
|
|
17. |
Și a zis Manoe către îngerul Domnului: "Cum îți este numele? Ca
să te mărim, când se va împlini cuvântul tău".
|
|
18. |
Zis-a îngerul către el: "La ce mă întrebi tu de numele meu? Că
el este minunata".
|
|
19. |
Atunci a luat Manoe un ied și prinos de pâine și le-a adus Domnului
pe o stâncă. Și a făcut acela minunea pe care au văzut-o Manoe și femeia
sa.
|
|
20. |
Când a început a se înălța flacăra de la jertfelnic spre cer, îngerul
Domnului s-a ridicat cu flacăra de pe jertfelnic. Văzând aceasta, Manoe
și femeia lui au căzut cu fața la pământ.
|
|
21. |
Și s-a făcut nevăzut îngerul Domnului de Manoe și de femeia lui.
Atunci Manoe a înțeles că acela fusese îngerul Domnului.
|
|
22. |
Și a zis Manoe către femeia sa: "De bună seamă avem să murim, căci
am văzut pe Dumnezeu!"
|
|
23. |
Iar femeia lui i-a zis: "Dacă Domnul ar voi să ne omoare, n-ar
fi primit din mâinile noastre arderea de tot și prinosul de pâine și nu
ne-ar fi arătat toate acelea și nu ne-ar fi descoperit acum aceasta".
|
|
24. |
Și a născut femeia un fiu și i-au pus numele Samson. Și a crescut
copilul și l-a binecuvântat Domnul.
|
|
25. |
Și a început Duhul Domnului să lucreze prin el în tabăra lui Dan,
între Țora și Eștaol.
|