|
1. |
La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. |
|
2. |
Acesta era întru început la Dumnezeu. |
|
3. |
Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. |
|
4. |
Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor. |
|
5. |
Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o. |
|
6. |
Fost-a om trimis de la Dumnezeu, numele lui era Ioan. |
|
7. |
Acesta a venit spre mărturie, ca să mărturisească despre Lumină, ca toţi să creadă prin el. |
|
8. |
Nu era el Lumina ci ca să mărturisească despre Lumină. |
|
9. |
Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul, care vine în lume. |
|
10. |
În lume era şi lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut. |
|
11. |
Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit. |
|
12. |
Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, |
|
13. |
Care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut. |
|
14. |
Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr. |
|
15. |
Ioan mărturisea despre El şi striga, zicând: Acesta era despre Care am zis: Cel care vine după mine a fost înaintea mea, pentru că mai înainte de mine era. |
|
16. |
Şi din plinătatea Lui noi toţi am luat, şi har peste har. |
|
17. |
Pentru că Legea prin Moise s-a dat, iar harul şi adevărul au venit prin Iisus Hristos. |
|
18. |
Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată; Fiul cel Unul-Născut, Care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut. |
|
19. |
Şi aceasta este mărturia lui Ioan, când au trimis la El iudeii din Ierusalim, preoţi şi leviţi, ca să-l întrebe: Cine eşti tu? |
|
20. |
Şi el a mărturisit şi n-a tăgăduit; şi a mărturisit: Nu sunt eu Hristosul. |
|
21. |
Şi ei l-au întrebat: Dar cine eşti? Eşti Ilie? Zis-a el: Nu sunt. Eşti tu Proorocul? Şi a răspuns: Nu. |
|
22. |
Deci i-au zis: Cine eşti? Ca să dăm un răspuns celor ce ne-au trimis. Ce spui tu despre tine însuţi? |
|
23. |
El a zis: Eu sunt glasul celui ce strigă în pustie: "Îndreptaţi calea Domnului", precum a zis Isaia proorocul. |
|
24. |
Şi trimişii erau dintre farisei. |
|
25. |
Şi l-au întrebat şi i-au zis: De ce botezi deci, dacă tu nu eşti Hristosul, nici Ilie, nici Proorocul? |
|
26. |
Ioan le-a răspuns, zicând: Eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru Se află Acela pe Care voi nu-L ştiţi, |
|
27. |
Cel care vine după mine, Care înainte de mine a fost şi Căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintei. |
|
28. |
Acestea se petreceau în Betabara, dincolo de Iordan, unde boteza Ioan. |
|
29. |
A doua zi a văzut Ioan pe Iisus venind către el şi a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii. |
|
30. |
Acesta este despre Care eu am zis: După mine vine un bărbat, Care a fost înainte de mine, fiindcă mai înainte de mine era, |
|
31. |
Şi eu nu-L ştiam; dar ca să fie arătat lui Israel, de aceea am venit eu, botezând cu apă. |
|
32. |
Şi a mărturisit Ioan zicând: Am văzut Duhul coborându-Se, din cer, ca un porumbel şi a rămas peste El. |
|
33. |
Şi eu nu-L cunoşteam pe El, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Peste Care vei vedea Duhul coborându-Se şi rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt. |
|
34. |
Şi eu am văzut şi am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu. |
|
35. |
A doua zi iarăşi stătea Ioan şi doi dintre ucenicii lui. |
|
36. |
Şi privind pe Iisus, Care trecea, a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu! |
|
37. |
Şi cei doi ucenici l-au auzit când a spus aceasta şi au mers după Iisus. |
|
38. |
Iar Iisus, întorcându-Se şi văzându-i că merg după El, le-a zis: Ce căutaţi? Iar ei I-au zis: Rabi (care se tâlcuieşte: Învăţătorule), unde locuieşti? |
|
39. |
El le-a zis: Veniţi şi veţi vedea. Au mers deci şi au văzut unde locuia; şi au rămas la El în ziua aceea. Era ca la ceasul al zecelea. |
|
40. |
Unul dintre cei doi care auziseră de la Ioan şi veniseră după Iisus era Andrei, fratele lui Simon Petru. |
|
41. |
Acesta a găsit întâi pe Simon, fratele său, şi i-a zis: am găsit pe Mesia (care se tâlcuieşte: Hristos). |
|
42. |
Şi l-a adus la Iisus. Iisus, privind la el, i-a zis: Tu eşti Simon, fiul lui Iona; tu te vei numi Chifa (ce se tâlcuieşte: Petru). |
|
43. |
A doua zi voia să plece în Galileea şi a găsit pe Filip. Şi i-a zis Iisus: Urmează-Mi. |
|
44. |
Iar Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei şi a lui Petru. |
|
45. |
Filip a găsit pe Natanael şi i-a zis: Am aflat pe Acela despre Care au scris Moise în Lege şi proorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret. |
|
46. |
Şi i-a zis Natanael: Din Nazaret poate fi ceva bun? Filip i-a zis: Vino şi vezi. |
|
47. |
Iisus a văzut pe Natanael venind către El şi a zis despre el: Iată, cu adevărat, israelit în care nu este vicleşug. |
|
48. |
Natanael I-a zis: De unde mă cunoşti? A răspuns Iisus şi i-a zis: Mai înainte de a te chema Filip, te-am văzut când erai sub smochin. |
|
49. |
Răspunsu-I-a Natanael: Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti regele lui Israel. |
|
50. |
Răspuns-a Iisus şi i-a zis: Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Mai mari decât acestea vei vedea. |
|
51. |
Şi i-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă, de acum veţi vedea cerul deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Fiul Omului. |