1. |
Poporul care locuia întru întuneric va vedea lumină mare şi voi cei ce locuiaţi în latura umbrei morţii lumină va străluci peste voi. |
2. |
Tu vei înmulţi poporul şi vei spori bucuria lui. El se va veseli înaintea Ta, cum se bucură oamenii în timpul secerişului şi se veselesc la împărţirea prăzilor. |
3. |
Căci jugul ce-l apasă, şi toiagul ce-l loveşte, şi nuiaua ce-l asupreşte, Tu le vei sfărâma, ca în zilele lui Madian. |
4. |
Încălţămintea cea zgomotoasă de om războinic şi haina cea stropită de sânge vor fi aruncate în foc şi mistuite în flăcări! |
5. |
Căci Prunc s-a născut nouă, un Fiu s-a dat nouă, a Cărui stăpânire e pe umărul Lui şi se cheamă numele Lui: Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie. |
6. |
Şi mare va fi stăpânirea Lui şi pacea Lui nu va avea hotar. Va împărăţi pe tronul şi peste împărăţia lui David, ca s-o întărească şi s-o întemeieze prin judecată şi prin dreptate, de acum şi până-n veac. Râvna Domnului Savaot va face aceasta. |
7. |
Cuvânt va trimite Domnul peste Iacob, şi el se va pogorî peste Israel. |
8. |
Ca să ştie tot poporul, Efraim şi locuitorii Samariei, care întru mândria lor şi întru semeţia inimii lor zic: |
9. |
Cărămizile au căzut, să zidim cu piatră cioplită; smochinii au fost tăiaţi, să punem cedri în locul lor! |
10. |
Ridica-va Domnul împotriva lui pe vrăjmaşii lui Reţin şi pe duşmanii lui îi va înarma: |
11. |
Pe Sirienii de la răsărit şi pe Filistenii de la asfinţit; şi vor mânca aceştia pe Israel cu toată gura. Cu toate acestea mânia Lui nu se va potoli şi mâna Lui tot întinsă va fi; |
12. |
Dar poporul nu se va întoarce la Cel care îl lovise şi nu va căuta pe Domnul Savaot. |
13. |
Şi Domnul va tăia din Israel, într-o singură zi, capul şi coada, ramura de finic şi trestia. |
14. |
Bătrânii şi căpeteniile sunt capul; proorocul şi învăţătorul mincinos sunt coada. |
15. |
Căpeteniile acestui popor îl duc în rătăcire şi cei conduşi de ei vor pieri. |
16. |
Pentru aceasta, Domnul nu se bucură de cei tineri şi de orfanii lui şi de văduve nu-i este milă, fiindcă toţi sunt nelegiuiţi şi răi şi gura lor grăieşte vorbe nesocotite. Pentru toate acestea, mânia Lui nu se va potoli şi mâna Lui mereu întinsă va fi. |
17. |
Că fărădelegea arde ca focul, care mistuie spinii şi bălăriile uscate; el arde tot mărăcinişul pădurii, iar fumul se înalţă în rotocoale. |
18. |
Din pricina iuţimii mâniei Domnului Savaot, pământul va fi ca un jeratic, iar poporul va ajunge pradă focului. Nimeni nu va cruţa pe vecinul său. |
19. |
Jefui-vor la dreapta şi vor rămâne flămânzi; la stânga vor mânca şi nu se vor sătura; fiecare va mânca din carnea aproapelui său: |
20. |
Manase pe Efraim, Efraim pe Manase, şi amândoi sunt împotriva lui Iuda. Pe lângă toate acestea, mânia Lui nu se va potoli şi braţul Lui mereu întins va fi. |