BibliaOrtodoxa.ro
Acasă Tâlcuiri Resurse Despre Contact
Cartea a patra a Regilor
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25

Capitolul 15
1. În anul al douăzeci şi şaptelea al lui Ieroboam, regele lui Israel, s-a făcut rege Azaria, fiul lui Amasia, regele lui Iuda.
2. Acesta era de şaisprezece ani când S-a făcut rege şi a domnit în Ierusalim cincizeci şi doi de ani. Numele mamei sale era Iecolia din Ierusalim.
3. Azaria a făcut fapte plăcute în ochii Domnului, purtându-se în toate ca tatăl său Amasia.
4. Numai înălţimile nu le-a depărtat, căci poporul tot mai săvârşea jertfe ţi tămâieri pe înălţimi.
5. Dar a lovit Domnul pe rege, şi acesta a fost lepros până în ziua morţii sale şi a trăit într-o casă osebită, în vreme ce Iotam, fiul regelui, era în casa domnească, judecând poporul ţării.
6. Celelalte ştiri despre Azaria şi tot ce a făcut el sunt scrise în cartea Cronicilor regilor lui Iuda.
7. În urmă a răposat Azaria cu părinţii săi şi l-au îngropat cu părinţii lui în cetatea lui David, iar în locul lui S-a făcut rege Iotam, fiul său.
8. În anul al treizeci şi optulea al lui Azaria, regele Iudei, s-a făcut rege peste Israel, în Samaria, Zaharia, fiul lui Ieroboam, şi a domnit şase luni.
9. Acesta a făcut lucruri netrebnice în ochii Domnului, cum făcuseră şi părinţii lui, căci nu s-a lăsat de păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nabat, care a dus pe Israel în ispită.
10. Dar împotriva lui a făcut răzvrătire Şalum, fiul lui Iabeş, şi l-a lovit înaintea poporului şi l-a ucis şi s-a făcut rege în locul lui.
11. Celelalte ştiri despre Zaharia sunt scrise în cartea Cronicilor regilor lui Israel.
12. Şi astfel s-a împlinit cuvântul Domnului, cel rostit către Iehu, când a zis: "Fiii tăi până la al patrulea neam vor şedea pe tronul lui Israel".
13. Şalum, fiul lui Iabeş, s-a făcut rege în anul al treizeci şi nouălea al lui Azaria, regele Iudei, şi a domnit o lună în Samaria.
14. Atunci s-a dus Menahem, fiul lui Gadi, din Tirţa şi, ajungând în Samaria, a lovit pe Şalum, fiul lui Iabeş, în Samaria şi l-a ucis şi s-a făcut rege în locul lui.
15. Alte ştiri despre Şalum şi despre răzvrătirea pe care a făcut-o el sunt scrise în cartea Cronicilor regilor lui Israel.
16. Atunci Menahem a bătut Tapuahul şi pe toţi cei ce erau în el şi în hotarele lui, începând din Tirţa, pentru că nu şi-a deschis porţile, şi a tăiat pe toate femeile însărcinate de acolo.
17. Apoi Menahem, fiul lui Gadi, s-a făcut rege peste Israel în anul al treizeci şi nouălea al lui Azaria, regele Iudei, şi a domnit în Samaria zece ani;
18. Şi a făcut fapte rele în ochii Domnului, nelăsându-se în toate zilele sale de păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nabat, care a dus pe Israel în ispită.
19. Atunci a venit Ful (Tiglatfalasar III), regele Asiriei, asupra ţării israelite. Însă Menahem a dat lui Ful o mie de talanţi de argint, ca să-l susţină şi să întărească domnia în mâinile lui.
20. Apoi Menahem a scos argintul acesta de la Israeliţi, de la toii cei bogaţi, câte cincizeci de sicli de argint de fiecare om, ca să-i dea regelui Asiriei. Şi regele Asiriei s-a întors şi n-a rămas acolo în tară.
21. Celelalte ştiri despre Menahem, tot ce a făcut el, sunt scrise în cartea Cronicilor regilor lui Israel.
22. În urmă a adormit Menahem cu părinţii săi şi în locul lui s-a făcut rege Pecahia, feciorul său.
23. Pecahia, feciorul lui Menahem, s-a făcut rege peste Israel în Samaria în anul al cincizecilea al lui Azaria, regele Iudei şi a domnit doi ani.
24. Şi a făcut fapte rele în ochii Domnului, nelăsându-se de păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nabat, care a dus pe Israel în ispită.
25. Dar împotriva lui s-a răzvrătit Pecah, fiul lui Remalia, cel al treilea în rang după el, împreună cu Argob şi cu Arie, care aveau cu ei cincizeci de bărbaţi din Galaad şi l-au lovit în Samaria, chiar în turnul casei regale, l-au omorât şi s-a făcut rege În locul lui.
26. Celelalte ştiri despre Pecahia, tot ce a făcut el, sunt scrise în cartea Cronicilor regilor lui Israel.
27. În anul al cincizeci şi doilea al lui Azaria, regele Iudei, s-a făcut rege peste Israel, în Samaria, Pecah, fiul lui Remalia şi a domnit douăzeci de ani.
28. Şi a făcut lucruri rele în ochii Domnului, nelăsându-se de păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nabat, care a dus pe Israel în ispită.
29. În zilele lui Pecah, regele lui Israel, a venit Tiglatfalasar, regele Asiriei, şi a luat Ionul, Abel-Bet-Maaca, Ianoah, Chedeş, Haţor, Galaadul, Galileea şi tot pământul lui Neftali şi pe locuitori i-a strămutat în Asiria.
30. Atunci Osea, fiul lui Ela, a făcut o uneltire împotriva lui Pecah, fiul lui Remalia şi l-a lovit şi l-a ucis şi s-a făcut rege în locul lui, în anul al douăzecilea al lui Ioatam, fiul lui Azaria.
31. Celelalte ştiri despre Pecah şi despre tot ce a făcut el sunt scrise în cartea Cronicilor regilor lui Israel.
32. În anul al doilea al lui Pecah, fiul lui Remalia, regele lui Israel, s-a făcut rege Ioatam, fiul lui Azaria, regele Iudei.
33. Acesta era de douăzeci şi cinci de ani când s-a făcut rege şi a domnit în Ierusalim şaisprezece ani. Numele mamei lui era Ieruşa, fiica lui Ţadoc.
34. Şi a făcut el lucruri plăcute în ochii Domnului. Cum s-a purtat tatăl său Azaria aşa s-a purtat şi el în toate.
35. Numai înălţimile nu le-a înlăturat, căci poporul tot mai săvârşea jertfe şi tămâieri pe înălţimi. Tot el a făcut poarta de sus la templul Domnului.
36. Iar celelalte ştiri despre Ioatam şi tot ce a făcut el, sunt scrise în cartea Cronicilor regilor lui Iuda.
37. În zilele acelea a început Domnul a trimite asupra Iudei pe Raţon, regele Siriei, şi pe Pecah, fiul lui Remalia.
38. Ioatam a răposat cu părinţii săi şi a fost îngropat cu ei în cetatea lui David, strămoşul său, iar în locul lui a fost făcut rege Ahaz, fiul său.