|
1. |
Și a început să vorbească cel de-al doilea, care spusese că este
mai tare regele.
|
|
2. |
O, bărbaților! Au nu sunt mai tari oamenii care stăpânesc pământul
și marea și toate câte sunt în ele?
|
|
3. |
Iar regele mai tare este și domnește peste toți și-i stăpânește,
și orice le-ar porunci ei fac; de le va zice să facă război unul împotriva
altuia, fac.
|
|
4. |
Și de-i va trimite împotriva vrăjmașilor, merg și surpă munți și
ziduri și turnuri.
|
|
5. |
Ucid și se ucid, și cuvântul regelui nu-l calcă; și de vor birui,
regelui îi aduc toate, și câte vor prăda, și celelalte toate i le aduc.
|
|
6. |
Și câți nu se duc la război și nu luptă, ci lucrează pământul, iarăși
după ce seamănă și seceră, aduc regelui;
|
|
7. |
Și unul pe altul silind aduc dajdie regelui, și el unul singur este.
|
|
8. |
De va zice să omoare, omoară; de va zice să lase, lasă; de va zice
să bată, bate.
|
|
9. |
A zis să pustiiască, pustiesc; a zis să zidească, zidesc; a zis
să taie, taie; a zis să răsădească, răsădesc.
|
|
10. |
Și tot poporul lui și oștirea lui de el unul ascultă, și la toate
acestea el șade, mănâncă, și bea și doarme.
|
|
11. |
Și aceștia păzesc în jurul lui și nimeni nu poate să meargă și
să facă lucrurile sale, nici nu pot să nu-l asculte.
|
|
12. |
O, bărbaților! Cum nu este tare regele, că este așa de ascultat!
Și a tăcut.
|
|
13. |
Iar al treilea, care vorbise despre femei și despre adevăr, este
Zorobabel. El a început a grăi:
|
|
14. |
O, bărbaților! Drept este că cel mai mare este regele, și mulți
sunt oamenii, și tare este vinul!
|
|
15. |
Dar cine îi stăpânește sau cine domnește peste ei? Au nu sunt femeile?
Femeile au născut pe regele și pe tot poporul care stăpânește marea și
pământul.
|
|
16. |
Și din ele s-au născut, și acestea au crescut pe cei ce sădesc
viile, din care se face vinul.
|
|
17. |
Ele fac îmbrăcămintea oamenilor, și tot ele prilejuiesc mărirea
oamenilor, și omenii nu pot fi fără de femei.
|
|
18. |
Și de vor aduna aur și argint și tot lucrul frumos, când văd o
femeie frumoasă la chip și la frumusețe,
|
|
19. |
Pe toate acestea lăsându-le, la ea caută și cu gura căscată privesc
la ea, și toți pe ea o aleg mai mult decât aurul și decât argintul și decât
tot lucrul frumos.
|
|
20. |
Lasă omul pe tatăl său, care l-a hrănit, și țara sa, și se lipește
de femeia sa.
|
|
21. |
Și cu femeia lui își dă sufletul și nu-și mai aduce aminte nici
de tatăl său, nici de mama sa, nici de tară.
|
|
22. |
Și din acestea se cuvine să știți voi că femeile vă stăpânesc.
|
|
23. |
Oare nu trudiți și osteniți, și toate le aduceți și le dați femeilor,
și ia omul sabia sa, și iese la drumuri să tâlhărească și să fure, și plutesc
pe mare și pe fluvii,
|
|
24. |
Și pe leu vede și în întuneric merge, și ceea ce fură și răpește
și jefuiește, iubitei aduce?
|
|
25. |
Și mai mult iubește omul pe femeia sa, decât pe tatăl său și pe
mama sa.
|
|
26. |
Și mulți și-au ieșit din minți din pricina femeilor și au ajuns
robi pentru ele.
|
|
27. |
Și mulți au pierit, au greșit și au păcătuit din pricina femeilor.
|
|
28. |
Și acum nu-mi credeți mie? Cu adevărat mare este regele în puterea
lui și toate ținuturile se tem a se atinge de el.
|
|
29. |
Dar eu l-am văzut pe el și pe Apamina, fata lui Bartac, cel cu
faimă, concubina regelui, șezând de-a dreapta regelui.
|
|
30. |
Ea a luat diadema de pe capul regelui și, punând-o pe capul său,
da palme regelui cu stânga.
|
|
31. |
Și la acestea regele, se uita la ea cu gura căscată; și dacă ea
râdea cu el, și el râdea, și dacă ea se supăra pentru ceva, el o măgulea,
ca să se împace cu el.
|
|
32. |
O, bărbaților! Cum nu sunt tari femeile, de vreme ce fac așa?
|
|
33. |
Atunci regele și dregătorii s-au uitat unul la altul.
|
|
34. |
Și a început a grăi și despre adevăr. O, bărbaților! Tari sunt
femeile. Mare este pământul și înalt este cerul și iute la alergat soarele,
căci într-o zi se întoarce și înconjoară cerul și iarăși aleargă la locul
său.
|
|
35. |
Au nu este mare cel ce face acestea? Dar adevărul este și mai mare
și mai puternic decât toate.
|
|
36. |
Tot pământul cheamă adevărul, și cerul pe el îl binecuvântează,
și toate lucrurile se clatină și se cutremură, și nimic la el nu este strâmb.
|
|
37. |
Nedrept este vinul, nedrept este regele, nedrepte sunt femeile,
nedrepți sunt toți fiii oamenilor și nedrepte sunt toate lucrurile lor,
cele ce sunt ca acestea, și nu este în ele adevăr, și, din pricina nedreptății
lor, toți pier.
|
|
38. |
Iar adevărul rămâne și este tare în veac și trăiește și domnește
în veacul veacului.
|
|
39. |
El nu caută la fața oamenilor și nu părtinește, ci cele drepte
face tuturor, fie nedrepți, fie răi, și la toți sunt plăcute lucrurile
lui, și în judecata lui nimic nu este nedrept.
|
|
40. |
Aceasta este tăria, împărăția, puterea și mărirea tuturor veacurilor!
Binecuvântat să fie Dumnezeul adevărului!
|
|
41. |
Și a încetat a grăi, și tot poporul atunci a răspuns și a strigat:
"Mare este adevărul și mai puternic decât orice!"
|
|
42. |
Atunci regele i-a zis: "Cere orice vei vrea, mai mult decât cele
scrise, și îți voi da, pentru că te-ai aflat mai înțelept, și alături de
mine vei ședea și ruda mea te vei chema!"
|
|
43. |
Atunci el a zis regelui: "Adu-și aminte de făgăduința pe care ai
făcut-o să zidești Ierusalimul, în ziua în care înălțimea ta ai luat domnia,
|
|
44. |
Și să trimiți înapoi toate vasele cele luate din Ierusalim, pe
care le-a ales Cirus, când a făgăduit să dărâme Babilonul și a făgăduit
că le va trimite acolo,
|
|
45. |
Și tu ai făgăduit să zidești templul Domnului, pe care îl arseseră
Edomiții, când a fost pustiită Iudeea de Caldei.
|
|
46. |
Și acum aceasta este ce te rog, stăpâne rege, și ce cer de la tine!
Aceasta este fapta cea mare pe care s-o săvârșești! Acum te rog să împlinești
făgăduința pe care ai dat-o prin gura ta înaintea Împăratului cerului!"
|
|
47. |
Atunci, sculându-se regele Darius, l-a sărutat și a scris pentru
el scrisori către toți dregătorii, cârmuitorii ținuturilor, căpeteniile
oștirilor și satrapii, ca să-l petreacă pe el și pe toți cei cu el, care
se suie să zidească Ierusalimul.
|
|
48. |
Și la toți cârmuitorii locurilor din Cele-Siria și din Fenicia
și la cei din Liban a scris scrisori, ca să ducă lemne de cedru din Liban
la Ierusalim și împreună cu el să zidească cetatea.
|
|
49. |
Și a dat scris la toți Iudeii care voiau să se suie de la regat
în Iudeea că sunt liberi; iar cei care au puterea, cârmuitorul de ținut
și satrapul și economul, să nu meargă la ușile lor.
|
|
50. |
Și toată țara pe care o stăpânesc ei, să fie scutită de dări, și
ca Edomiții să părăsească satele pe care mai înainte le stăpâneau de la
Iudei.
|
|
51. |
Și la zidirea templului Domnului să dea pe an douăzeci de talanți
până ce se va isprăvi zidirea;
|
|
52. |
Și la jertfelnic arderi de tot să se aducă în toate zilele, precum
au poruncă; alți șaptesprezece talanți să aducă, și peste an zece.
|
|
53. |
Și toți cei ce vin din Babilon să zidească cetatea, să fie liberi,
ei și fiii lor și toți preoții care i-ar însoți.
|
|
54. |
Și a scris și despre veniturile și despre odăjdiile preoților în
care ei slujesc.
|
|
55. |
Și a scris să se dea dare leviților până în ziua când se va termina
templul Domnului și Ierusalimul se va zidi.
|
|
56. |
Și la toți cei ce păzesc cetatea a scris să le dea lor loturi și
simbrie.
|
|
57. |
Și a trimis toate vasele pe care le alesese Cirus de la Babilon,
și tot ceea ce făgăduise Cirus să facă, el a poruncit să facă și să le
trimită la Ierusalim.
|
|
58. |
Și când a ieșit tânărul Zorobabel, ridicându-și fața la cer înaintea
Ierusalimului, a binecuvântat pe împăratul cerului, zicând:
|
|
59. |
"De la Tine este biruința și de la Tine este înțelepciunea și a
Ta este slava, și eu sunt robul Tău.
|
|
60. |
Binecuvântat ești Tu, Cel care mi-ai dat mie înțelepciune, și pe
Tine Te preaslăvesc, Doamne al părinților noștri!"
|
|
61. |
Și a luat scrisorile și a ieșit, a venit în Babilon și a vestit
tuturor fraților săi.
|
|
62. |
Și au binecuvântat pe Dumnezeul părinților lor, căci le-a dat libertate
și învoire, ca să se întoarcă
|
|
63. |
Și să zidească Ierusalimul și templul în care s-a numit numele
Domnului. Și ei au petrecut cu cântări și cu bucurie șapte zile.
|