BibliaOrtodoxa.ro "Vă rătăciţi neştiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu." (Matei, 22,29)
Cartea întâia a lui Ezdra
Capitole:1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Capitolul 4

1. Auzind vrăjmaşii lui Iuda şi ai lui Veniamin că cei ce s-au întors din robie zidesc templu Domnului Dumnezeului lui Israel,
2. Au venit la Zorobabel şi au zis către el: "Să zidim şi noi cu voi, pentru că şi noi, ca şi voi, căutăm pe Dumnezeul vostru şi Lui Îi aducem jertfe încă din zilele lui Asarhadon, regele Asiriei, care ne-a adus aici".
3. Iar Zorobabel, Iosua şi celelalte căpetenii ale seminţiilor lui Israel le-au zis: "Nu se cuvine să zidiţi împreună cu noi templu Dumnezeului nostru, ci numai noi singuri vom zidi templu Domnului Dumnezeului lui Israel, precum ne-a poruncit Cirus, regele Perşilor".
4. Atunci poporul jării aceleia a început să descurajeze poporul lui Iuda şi să-l împiedice de la zidire,
5. Cumpărând contra lor pe sfetnicii regelui, ca să zădărnicească planul lor în toate zilele lui Cirus, regele Perşilor, până în zilele lui Darie, regale Perşilor.
6. Şi sub domnia lui Ahaşveroş, pe la începutul domniei acestuia, au scris plângere împotriva locuitorilor lui Iuda şi ai Ierusalimului.
7. Şi în zilele lui Artaxerxe, Bişlam, Mitridat, Tabeel şi ceilalţi tovarăşi ai lor au scris lui Artaxerxe, regele Perşilor. Şi scrisoarea a fost scrisă cu slove aramaice şi în limba aramaică.
8. Şi sfetnicul Rehum cu scriitorul Şimşai încă au scris către regele Artaxerxe următoarea scrisoare împotriva Ierusalimului:
9. "Atunci Rehum, cârmuitorul, şi Şimşai scriitorul şi ceilalţi tovarăşi ai lor: Dineii şi Arfarsateii, Tarpeleii, Afarseii, Erecii, Babilonienii, Suzienii, Dehaveii,
10. Elamiţii şi celelalte popoare, pe care strălucitul şi marele Asurbanipal le-a strămutat şi le-a aşezat în cetăţile Samariei şi în celelalte cetăţi de peste râu, scriu către regele Artaxerxe...".
11. Iată copia de pe scrisoarea ce au trimis către regele Artaxerxe: "Slugile tale, oamenii de dincolo de Eufrat...
12. Cunoscut să fie regelui că Iudeii care au plecat de la tine şi au venit la noi la Ierusalim rezidesc cetatea cea rea şi răzvrătită şi fac ziduri, şi temeliile le-au şi isprăvit.
13. Şi să mai ştie regele că, dacă cetatea aceasta se va zidi şi zidurile ei se vor face din nou, atunci Iudeii nu vor plăti nici bir, nici dări, nici vamă şi pagube se vor face vistieriei regale.
14. Şi fiindcă noi mâncăm sare de la curtea regelui şi nu putem suferi să vedem pe rege păgubit, de aceea dăm de ştire regelui:
15. Să se caute în cartea faptelor părinţilor tăi şi în cartea faptelor vei găsi şi vei afla că cetatea aceasta este cetate răzvrătită şi primejdioasă pentru regi şi ţinuturi şi că din vechime s-au petrecut în ea abateri, din care pricină a şi fost pustiită cetatea aceasta.
16. De aceea noi înştiinţăm pe rege că, dacă cetatea aceasta se va isprăvi de zidit şi zidurile ei se vor face, atunci nu vei mai avea stăpânire peste râu".
17. Iar regele a trimis răspunsul următor lui Rehum cârmuitorul şi lui Şimşai scriitorul şi celorlalţi tovarăşi ai lor, care locuiesc în Samaria şi în celelalte cetăţi de peste râu.
18. "Pace... Scrisoarea ce mi-aţi trimis a fost citită cu luare-aminte înaintea noastră,
19. Şi s-a dat din partea noastră poruncă de s-a cercetat şi s-a aflat că cetatea aceea de mult s-a răzvrătit împotriva regilor ţi că s-a făcut în ea tulburări şi răscoale;
20. Şi că au fost în Ierusalim regi puternici care au stăpânit toată latura cea de peste râu şi cărora li s-au plătit bir şi vamă.
21. Aşadar, poruncă daţi ca oamenii aceia să înceteze de a mai lucra şi ca cetatea aceea să nu se mai zidească, până nu va veni poruncă de la mine;
22. Şi să fiţi cu luare-aminte, ca să nu vă scape ceva nebăgat în seamă în treburile acestea. De ce îngăduiţi înmulţirea lucrărilor vătămătoare în paguba regelui?"
23. Îndată ce s-a citit scrisoarea aceasta a regelui Artaxerxe, înaintea lui Rehum şi a lui Şimşai scriitorul şi a tovarăşilor lor, aceştia au trimis îndată la Ierusalim şi cu puterea armelor au oprit lucrările Iudeilor.
24. Atunci s-au oprit lucrările la templul lui Dumnezeu cel din Ierusalim, şi oprirea aceasta a ţinut până în anul al doilea al domniei lui Darie, regele Perşilor.
TRAFIC TRIPUL - Directo Web