1. |
Iar în luna a treia de la ieşirea fiilor lui Israel din pământul Egiptului, chiar în ziua de lună plină, au ajuns în pustia Sinai. |
2. |
Plecase deci Israel de la Rafidim şi ajungând în pustia Sinai, au tăbărât acolo în pustie, în faţa muntelui. |
3. |
Apoi s-a suit Moise în munte, la Dumnezeu; şi l-a strigat Domnul din vârful muntelui şi i-a zis: "Grăieşte casei lui Iacov şi vesteşte fiilor lui Israel aşa: |
4. |
"Aţi văzut ce am făcut Egiptenilor şi cum v-am luat pe aripi de vultur şi v-am adus la Mine. |
5. |
Deci, de veţi asculta glasul Meu şi de veţi păzi legământul Meu, dintre toate neamurile Îmi veţi fi popor ales că al Meu este tot pământul; |
6. |
Îmi veţi fi împărăţie preoţească şi neam sfânt!" Acestea sunt cuvintele pe care le vei spune fiilor lui Israel". |
7. |
Şi venind, Moise a chemat pe bătrânii poporului şi le-a spus toate cuvintele acestea pe care le poruncise Domnul. |
8. |
Atunci tot poporul, răspunzând într-un glas, a zis: "Toate câte a zis Domnul vom face şi vom fi ascultători!" Şi a dus Moise cuvintele poporului la Domnul. |
9. |
Iar Domnul a zis către Moise: "Iată voi veni la tine în stâlp de nor des, ca să audă poporul că Eu grăiesc cu tine, şi să te creadă pururea". Iar Moise a spus Domnului cuvintele poporului. |
10. |
Zis-a Domnul către Moise: "Pogoară-te de grăieşte poporului să se ţină curat astăzi şi mâine, şi să-şi spele hainele, |
11. |
Ca să fie gata pentru poimâine, căci poimâine Se va pogorî Domnul înaintea ochilor a tot poporul pe Muntele Sinai. |
12. |
Să-i tragi poporului hotar împrejurul muntelui şi să-i spui: Păziţi-vă de a vă sui în munte şi de a vă atinge de ceva din el, că tot cel ce se va atinge de munte va muri. |
13. |
Nici cu mâna să nu se atingă de el, că va fi ucis cu pietre sau se va săgeta cu săgeata; nu va rămâne în viaţă, fie om, fie dobitoc. Iar dacă se vor îndepărta tunetele şi trâmbiţele şi norul de pe munte, se vor putea sui în munte". |
14. |
Pogorându-se deci Moise din munte la popor, el a sfinţit poporul şi, spălându-şi ei hainele, |
15. |
Le-a zis Moise: "Să fiţi gata pentru poimâine şi de femei să nu vă atingeţi!" |
16. |
Iar a treia zi, când s-a făcut ziuă, erau tunete şi fulgere şi nor des pe Muntele Sinai şi sunet de trâmbiţe foarte puternic. Şi s-a cutremurat tot poporul în tabără. |
17. |
Atunci a scos Moise poporul din tabără în întâmpinarea lui Dumnezeu şi au stat la poalele muntelui. |
18. |
Iar Muntele Sinai fumega tot, că Se pogorâse Dumnezeu pe el în foc; şi se ridica de pe el fum, ca fumul dintr-un cuptor, şi tot muntele se cutremura puternic. |
19. |
De asemenea şi sunetul trâmbiţei se auzea din ce în ce mai tare; şi Moise grăia, iar Dumnezeu îi răspundea cu glas. |
20. |
Deci, fiind pogorât Domnul pe Muntele Sinai, pe vârful muntelui, a chemat Domnul pe Moise în vârful muntelui şi s-a suit Moise acolo. |
21. |
Atunci a zis Domnul către Moise: "Pogoară-te şi opreşte poporul, ca să nu năvălească spre Domnul, să vadă slava Lui, că vor cădea mulţi dintre ei. |
22. |
Iar preoţii, care se apropie de Domnul Dumnezeu, să se sfinţească, ca nu cumva să-i lovească Domnul". |
23. |
Zis-a Moise către Domnul: "Nu se poate ca poporul să se suie pe Muntele Sinai, pentru că Tu ne-ai oprit din vreme, şi ai zis: Trage hotar împrejurul muntelui şi-l sfinţeşte!" |
24. |
Iar Domnul i-a răspuns: "Du-te şi te pogoară şi apoi te vei sui împreună cu Aaron; iar preoţii şi poporul să nu îndrăznească a se sui la Domnul, ca să nu-i lovească Domnul". |
25. |
Şi s-a pogorât Moise la popor şi i-a spus toate. |