1. |
După aceea a plecat la drum toată obştea fiilor lui Israel din pustia Sin, după porunca Domnului, şi a tăbărât la Rafidim, unde poporul nu avea apă de băut. |
2. |
Şi poporul căuta ceartă lui Moise, zicând: "Dă-ne apă să bem!" Iar Moise le-a zis: "De ce mă bănuiţi şi de ce ispitiţi pe Domnul?" |
3. |
Atunci poporul, apăsat de sete, cârtea împotriva lui Moise şi zicea: "Ce este aceasta? Ne-ai scos din Egipt ca să ne omori cu sete pe noi, pe copiii noştri şi turmele noastre?" |
4. |
Iar Moise a strigat către Domnul şi a zis: "Ce să fac cu poporul acesta? Căci puţin lipseşte ca să mă ucidă cu pietre". |
5. |
Zis-a Domnul către Moise: "Treci pe dinaintea poporului acestuia, dar ia cu tine câţiva din bătrânii lui Israel; ia în mână şi toiagul cu care ai lovit Nilul şi du-te. |
6. |
Iată Eu voi sta înaintea ta acolo la stânca din Horeb, iar tu vei lovi în stâncă şi va curge din ea apă şi va bea poporul". Şi a făcut Moise aşa înaintea bătrânilor lui Israel. |
7. |
De aceea s-a pus locului aceluia numele: Masa şi Meriba, pentru că acolo cârtiseră fiii lui Israel şi pentru că ispitiseră pe Domnul, zicând: "Este, oare, Domnul în mijlocul nostru sau nu?" |
8. |
Atunci au venit Amaleciţii să se bată cu Israeliţii la Rafidim. |
9. |
Iar Moise a zis către Iosua: "Alege-fi bărbaţi voinici şi du-te de te luptă cu Amaleciţii! Iar eu mă voi sui mâine în vârful muntelui şi toiagul lui Dumnezeu va fi în mâna mea". |
10. |
A făcut deci Iosua cum îi zisese Moise şi s-a dus să bată pe Amaleciţi; iar Moise cu Aaron şi Or s-au suit în vârful muntelui. |
11. |
Când îşi ridica Moise mâinile, biruia Israel; iar când îşi lăsa el mâinile, biruiau Amaleciţii. |
12. |
Dar obosind mâinile lui Moise, au luat o piatră şi au pus-o lângă el şi a şezut Moise pe piatră; iar Aaron şi Or îi sprijineau mâinile, unul de o parte şi altul de altă parte. Şi au stat mâinile lui ridicate până la asfinţitul soarelui. |
13. |
Şi a zdrobit Iosua pe Amalec şi tot poporul lui cu ascuţişul sabiei. |
14. |
Atunci a zis Domnul către Moise: "Scrie acestea în carte spre pomenire şi spune lui Iosua că voi şterge cu totul pomenirea lui Amalec de sub cer!" |
15. |
Atunci a făcut Moise un jertfelnic Domnului şi i-a pus numele: "Domnul este scăparea mea!" |
16. |
Căci zicea: "Pentru că mi-au fost mâinile ridicate spre scaunul Domnului, de aceea va bate Domnul pe Amalec din neam în neam!" |