Vă rătăciţi neştiind Scripturile" (Matei, 22,29)
Ieşirea - a doua carte a lui Moise

Capitolul 1
1. Numele fiilor lui Israel, care au intrat în Egipt împreună cu Iacov, tatăl lor, aducând fiecare toată casa sa, sunt acestea:
2. Ruben, Simeon, Levi şi Iuda;
3. Isahar, Zabulon şi Veniamin;
4. Dan, Neftali, Gad şi Aşer.
5. Sufletele însă ieşite din Iacov erau de toate şaptezeci şi cinci, iar Iosif era de mai înainte în Egipt.
6. Dar au murit şi Iosif şi toţi fraţii lui şi toţi cei de pe vremea lor.
7. Iar fiii lui Israel s-au născut în număr mare şi s-au înmulţit, au crescut şi s-au întărit foarte, foarte tare, şi s-a umplut ţara de ei.
8. Dar s-a ridicat alt rege peste Egipt, care nu cunoscuse pe Iosif.
9. Acesta a zis către poporul său: "Iată, neamul fiilor lui Israel e mulţime mare şi e mai tare decât noi.
10. Veniţi dar să-i împilăm, ca să nu se mai înmulţească şi ca nu cumva la vreme de război să se unească cu vrăjmaşii noştri şi, bătându-ne, să iasă din ţara noastră!"
11. De aceea au pus peste ei supraveghetori de lucrări, ca să-i împileze cu munci grele. Atunci a zidit Israel cetăţi tari lui Faraon: Pitom şi Ramses, care serveau lui Faraon ca hambare, şi cetatea On sau Iliopolis.
12. Însă cu cât îi împilau mai mult, cu atât mai mult se înmulţeau şi se întăreau foarte, foarte tare, aşa că Egiptenii se îngrozeau de fiii lui Israel.
13. De aceea Egiptenii sileau încă şi mai straşnic la muncă pe fiii lui Israel
14. Şi le făceau viaţa amară prin munci grele, la lut, la cărămidă şi la tot felul de lucru de câmp şi prin alte felurite munci, la care-i sileau cu străşnicie.
15. Ba, regele Egiptului a poruncit moaşelor evreieşti, care se numeau: una Şifra şi alta Pua,
16. Şi le-a zis: "Când moşiţi la evreice, să luaţi seama când nasc: de va fi băiat, să-l omorâţi, iar de va fi fată, să o cruţaţi!"
17. Moaşele însă s-au temut de Dumnezeu şi n-au făcut cum le poruncise regele Egiptului, ci au lăsat şi pe băieţi să trăiască.
18. Atunci a chemat regele Egiptului pe moaşe şi le-a zis: "pentru ce aţi făcut aşa şi aţi lăsat să trăiască şi copiii de parte bărbătească?"
19. Iar moaşele au răspuns lui Faraon: "Femeile evreice nu sunt ca egiptencele, ci ele sunt voinice şi nasc până nu vin moaşele la ele".
20. De aceea Dumnezeu a făcut bine moaşelor, iar poporul lui Israel se înmulţea şi se întărea mereu.
21. Şi fiindcă moaşele se temeau de Dumnezeu, de aceea El le-a întărit neamul.
22. Atunci Faraon a poruncit la tot poporul său şi a zis: "Tot copilul de parte bărbătească, ce se va naşte Evreilor, să-l aruncaţi în Nil, iar fetele să le lăsaţi să trăiască toate!"
DESPRE