BibliaOrtodoxa.ro
Acasă Tâlcuiri Resurse Despre Contact
Sofonie
1
2
3

Capitolul 1
1. Cuvântul Domnului care a fost către Sofonie, fiul lui Cuşi, fiul lui Ghedalia, fiul lui Amaria, fiul lui Iezechia, în zilele lui Iosia, fiul lui Amon, regele lui Iuda.
2. "Voi nimici totul de pe faţa pământului", zice Domnul.
3. "Voi nimici oamenii şi dobitoacele, păsările cerului şi peştii mării! Voi face să se poticnească nelegiuiţii şi voi pierde pe oameni de pe faţa pământului", zice Domnul.
4. "Şi voi întinde mâna Mea împotriva lui Iuda şi împotriva tuturor locuitorilor din Ierusalim şi voi distruge din locul acesta pe Baal până la ultimele lui rămăşiţe, numele slujitorilor săi, împreună cu al preoţilor;
5. Şi pe toţi cei ce se închină, pe acoperişuri, oştirii cerului, şi pe toţi cei ce slăvesc pe Domnul, dar se jură şi pe Milcom;
6. Pe cei ce se întorc de la Domnul, pe cei care nu-L caută pe Domnul şi năzuiesc spre El".
7. Tăceţi toţi înaintea Domnului Dumnezeu, că aproape este ziua Lui, că Domnul a pregătit ospăţ şi a sfinţit pe cei chemaţi ai Lui!
8. Şi în ziua ospăţului voi pedepsi pe căpetenii şi casa regelui şi pe toţi cei care se îmbracă în veşminte străine;
9. Voi pedepsi pe cei care sar peste prag şi umplu casa stăpânilor lor de silnicie şi viclenie.
10. Şi se va ridica în ziua aceea un strigăt de la Poarta Peştilor, urlete din cetatea cea nouă şi mare larmă de pe coline.
11. Urlaţi voi, locuitori ai Macteşului, căci toţi cei care fac negoţ sunt nimiciţi şi cei care sunt cântăritori de argint sunt distruşi.
12. Şi în ziua aceea, voi scormoni Ierusalimul cu făclii şi voi pedepsi pe toţi cei care zac pe drojdia lor şi zic în inima lor: "Dumnezeu nu face nici bine, nici rău!"
13. Pentru aceasta, averea lor va fi distrusă şi oasele lor pustiite; şi vor zidi case, dar nu le vor locui; vor sădi vii, şi din vinul lor nu vor bea.
14. Aproape este ziua cea mare a Domnului, aproape este şi zoreşte într-una. Se aude venind ziua Domnului! Viteazul va ţipa groaznic atunci.
15. Zi de mânie este ziua aceea, zi de strâmtorare şi de jale, zi de pustiire şi de nimicire, zi de întuneric şi de beznă, zi de nori şi de negură;
16. Zi cu sunet de trâmbiţă şi de strigăte de război împotriva cetăţilor întărite şi a turnurilor înalte.
17. Voi strâmtora pe oameni şi vor merge ca orbii, căci împotriva Domnului au săvârşit păcate; sângele lor vărsat va fi ca pulberea şi trupurile lor ca gunoiul.
18. Nici aurul, nici argintul nu vor putea să-i izbăvească în ziua mâniei Domnului, căci tot pământul va fi mistuit de focul mâniei Lui; căci El va distruge, da, va pierde într-o clipă pe toţi locuitorii pământului.