1. |
În putere stă omului să plăsmuiască planuri în inimă, dar răspunsul limbii vine de la Domnul. |
2. |
Toate căile omului sunt curate în ochii lui, dar numai Domnul este Cel ce cercetează duhul. |
3. |
Înfăţişează Domnului lucrările tale şi gândurile tale vor izbuti. |
4. |
Pe toate le-a făcut Domnul fiecare cu ţelul său, la fel şi pe nelegiuit pentru ziua nenorocirii. |
5. |
Toată inima semeaţă este urâciune înaintea Domnului; hotărât, ea nu va rămâne nepedepsită. |
6. |
Prin iubire şi credinţă se ispăşeşte păcatul şi prin frica de Dumnezeu te fereşti de rele. |
7. |
Când căile omului sunt plăcute înaintea Domnului, chiar şi pe vrăjmaşii lui îi sileşte la pace. |
8. |
Mai degrabă puţin şi cu dreptate, decât agoniseală multă cu strâmbătate. |
9. |
Inima omului gândeşte la calea lui, dar numai Domnul poartă paşii lui. |
10. |
Hotărâri dumnezeieşti sunt pe buzele împăratului; la darea hotărârii să nu se înşele gura lui! |
11. |
Cântarul şi cumpăna dreaptă sunt de la Domnul; toate greutăţile de cântărit sunt lucrarea Lui. |
12. |
Urâciune sunt regii care făptuiesc fărădelegea, fiindcă numai întru dreptate se întăreşte tronul. |
13. |
Buzele grăitoare de dreptate sunt plăcute regilor şi iubesc pe cel ce spune drept. |
14. |
Întărâtarea regelui este ca vestitorii morţii, dar omul înţelept o domoleşte. |
15. |
Seninătatea feţei regelui dă viaţă şi bunăvoinţa lui este ca un nor de ploaie de primăvară. |
16. |
Dobândirea înţelepciunii este mai bună decât aurul, iar câştigarea priceperii este mai de preţ decât argintul. |
17. |
Calea celor drepţi este ferirea de rău; numai acela care ia aminte la mersul lui îşi păzeşte sufletul său. |
18. |
Înaintea prăbuşirii merge trufia şi semeţia înaintea căderii. |
19. |
Mai bine să fii smerit cu cei smeriţi decât să împarţi prada cu cei mândri. |
20. |
Cel care ia aminte la cuvânt află fericirea, iar cel ce se încrede în Domnul este fericit. |
21. |
Cel ce este înţelept se cheamă priceput; dulceaţa cuvintelor de pe buzele lui înmulţeşte ştiinţa. |
22. |
Înţelepciunea este un izvor de viaţă pentru cine o are; pedeapsa celui nebun e nebunia. |
23. |
Inima celui înţelept dă înţelepciune gurii lui şi pe buzele sale sporeşte ştiinţa. |
24. |
Cuvintele frumoase sunt un fagure de miere, dulceaţă pentru suflet şi tămăduire pentru oase. |
25. |
Multe căi i se par bune omului, dar la capătul lor încep căile morţii. |
26. |
Foamea îndeamnă pe lucrător la muncă, fiindcă gura lui îl sileşte. |
27. |
Omul viclean pregăteşte nenorocirea şi pe buzele lui este ca un foc arzător. |
28. |
Omul cu gând rău aţâţă ceartă şi defăimătorul desparte pe prieteni. |
29. |
Omul asupritor amăgeşte pe prietenul său şi îl îndreaptă pe un drum care nu este bun. |
30. |
Cel care închide din ochi urzeşte viclenii; cine îşi muşcă buzele a şi săvârşit răul. |
31. |
Bătrâneţea este o cunună strălucită; ea se află mergând pe calea cuvioşiei. |
32. |
Cel încet la mânie e mai de preţ decât un viteaz, iar cel ce îşi stăpâneşte duhul este mai greţuit decât cuceritorul unei cetăţi. |
33. |
Se aruncă sorţii în pulpana hainei, dar hotărârea toată vine de la Domnul. |