BibliaOrtodoxa.ro
Acasă Tâlcuiri Resurse Despre Contact
Cartea a doua a macabeilor
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15

Capitolul 5
1. Iar în vremea aceasta, Antioh a călătorit a doua oară în Egipt.
2. Şi s-a întâmplat că în timp de patruzeci de zile s-a văzut peste toată cetatea prin văzduh, alergând, călăreţi cu haine aurite îmbrăcaţi şi cu suliţe ca şi ostaşii cei înarmaţi,
3. Şi cetele de călăreţi rânduite şi bătându-se unii cu alţii, şi năvăliri de amândouă părţile şi vălmăşag de paveze şi mulţime de suliţi şi săbii scoase şi aruncări de săgeţi şi străluciri de podoabă de aur şi de tot felul de platoşe.
4. Pentru aceea, toţi se rugau ca să fie spre bine arătarea aceasta.
5. Şi făcându-se vorbă mincinoasă, cum că a murit Antioh, luând Iason ca la o mie de bărbaţi, fără de veste a lovit asupra cetăţii şi, cei de pe zid împingându-se, mai pe urmă a luat cetatea, iar Menelau a fugit în castel.
6. Iar Iason omora pe cetăţenii săi fără de milă, nesocotind că izbânda asupra rudeniilor sale este cea mai mare nenorocire.
7. Şi gândea că prăpădeşte pe vrăjmaşi, când în faptă ucidea pe cei de un neam cu sine; totuşi n-a dobândit stăpânirea, iar mai pe urmă pentru viclenie, ruşine şi-a agonisit şi pribeag s-a dus iarăşi în ţara Amoniţilor.
8. Şi aşa s-a sfârşit viaţa lui de nelegiuiri, că l-a închis Areta, tiranul Arabilor. Iar el, dintr-o cetate într-alta fugind, fiind gonit de toţi şi urât ca un călcător de lege şi în necinste fiind la toţi ca un ucigaş al patriei şi al cetăţenilor, a fost gonit în Egipt.
9. Şi el, cel care trimisese în surghiun pe mulţi, a murit în pământ străin între Lacedemonieni, unde nădăjduise să găsească sprijin pe socoteala rudeniei dintre Lacedemonieni şi Iudei.
10. Şi cel care a lepădat mulţime de morţi neîngropaţi, a fost nejelit şi de nici un fel de îngropăciune, în mormântul părintesc, n a avut parte.
11. Iar după ce a aflat regele acestea ce s-au făcut, a socotit că Iudeii s-au răzvrătit; pentru aceea, pornind din Egipt, cu mânie de fiară sălbatică a luat cetatea cu năvala.
12. Şi a poruncit ostaşilor să taie fără de milă pe cei care le sunt înainte şi pe cei care se suie în case să-i omoare.
13. Deci au fost omorâţi tinerii şi bătrânii, bărbaţii şi femeile şi feciorii au pierit, şi fecioarele şi pruncii au fost junghiaţi,
14. Astfel că în trei zile optzeci de mii au fost tăiaţi, iar alţii, cam tot atâţi câţi cei tăiaţi, au fost vânduţi.
15. Şi neîndestulându-se cu acestea, au îndrăznit a intra şi în templul Domnului, cel mai sfânt decât tot pământul, având călăuză pe Menelau, cel care şi legilor patriei s-a făcut vânzător.
16. Şi cu mâini nelegiuite a luat sfintele vase şi cele ce au fost puse de alţi regi spre creşterea, mărirea şi cinstea locului, cu nelegiuite mâini trăgându-le, le da.
17. Şi s-a smerit cu cugetul Antioh, căci nu socotea că pentru păcatele celor care locuiau cetatea S-a mâniat puţină vreme Domnul şi că pentru aceea a fost urgisit locul acela.
18. Iar de nu s-ar fi întâmplat să fi fost mai dinainte cuprinşi de multe păcate, aşa precum Eliodor, pe care l-a trimis Seleuc regele, ca să vadă vistieria, aşa şi acesta, când a năvălit să intre, degrabă ar fi fost bătut şi s-ar fi întors de la îndrăznirea sa.
19. Că n-a ales Domnul pe poporul Său pentru acest loc, ci locul acesta pentru poporul Său.
20. Pentru aceea şi locul acesta a avut parte de răutăţile ce s-au întâmplat în popor, ca după aceea să se facă părtaş bunătăţilor celor de la Domnul; părăsit altădată în mâna Atotputernicului, el a fost iarăşi aşezat în toată mărirea lui, după ce marele Stăpân S-a împăcat cu poporul Său.
21. Deci Antioh, luând o mie şi opt sute de talanţi din templul Domnului, degrabă s-a întors în Antiohia, gândind, de multă trufie, să facă pământul cale de corăbii şi marea drum de mers cu picioarele pentru semeţia inimii.
22. Şi a lăsat şi dregători, ca să necăjească poporul: în Ierusalim, pe Filip de neam frigian, mai păgân în obiceiuri decât cel care l-a pus;
23. La Garizim pe Andronic şi pe lângă aceştia pe Menelau, care mai rău decât ceilalţi se ridica împotriva cetăţenilor.
24. Şi având gând vrăjmaş asupra locuitorilor evrei, a trimis pe Apoloniu, capul răutăţilor, cu douăzeci şi două de mii de oşteni, poruncind "a pe cei în vârstă pe toţi să-i omoare, iar pe femei şi pe cei mai tineri să-i vândă.
25. Iar acesta, venind în Ierusalim, s-a prefăcut a fi cu pace şi a aşteptat până în ziua cea sfântă de odihnă şi, apucând pe Iudei în zi de praznic, a poruncit ostaşilor celor de sub ascultarea sa să se înarmeze.
26. Şi pe toţi cei care au ieşit să privească i-au omorât şi alergând prin cetate cu armele, multă mulţime au omorât.
27. Iar Iuda Macabeul cu alţi nouă inşi, care s-au alăturat lui, retrăgându-se în pustiu, ca fiarele în munţi trăia împreună cu cei care erau cu el şi se hrăneau cu buruieni ca să nu se spurce.