BibliaOrtodoxa.ro
Acasă Tâlcuiri Resurse Despre Contact
Cartea a doua Paralipomena (a doua a Cronicilor)

Capitolul 36
1. Atunci a luat poporul ţării pe Ioahaz, fiul lui Iosia, l-au uns şi l-au făcut rege în locul tatălui său, în Ierusalim.
2. Ioahaz era de douăzeci şi trei de ani când s-a făcut rege şi a domnit trei luni în Ierusalim. Pe mama lui o chema Hamutal şi era fiica lui Ieremia din Libna. Acesta a făcut lucruri rele înaintea Domnului, întocmai cum făcuseră părinţii lui. Dar faraonul Neco l-a luat legat la Ribla, în ţinutul Hamatului, ca să nu mai domnească în Ierusalim.
3. După ce l-a dat jos de pe tronul din Ierusalim, regele Egiptului l-a dus în Egipt şi a pus pe ţară o dajdie de o sută talanţi de argint şi un talant de aur.
4. Iar peste Iuda şi Ierusalim, regele Egiptului a pus rege pe Eliachim, fratele lui Ioahaz, căruia i-a schimbat numele în Ioiachim; iar pe Ioahaz, fratele lui, l-a luat Neco şi l-a dus în Egipt şi a murit acolo. Ioiachim i-a dat lui Faraon argintul şi aurul cerut. De atunci a început tara să plătească bir după cuvântul lui Faraon şi fiecare, după puterea ce avea, cerea argint şi aur de la poporul ţării pentru bir, care era trimis Faraonului Neco.
5. Ioiachim era de douăzeci şi cinci de ani când s-a făcut rege şi a domnit unsprezece ani în Ierusalim. Pe mama lui o chema Zebuda şi era fiica lui Pedaia din Ruma. Acesta a făcut lucruri neplăcute înaintea ochilor Domnului Dumnezeului său, cum făcuseră şi părinţii lui. În zilele lui a venit Nabucodonosor, regele Babilonului, asupra ţării şi Ioiachim i-a fost supus trei ani şi apoi s-a lepădat de el. Atunci a trimis Domnul împotriva lor pe Caldei, pe tâlharii Siriei, pe tâlharii Moabiţilor, pe fiii lui Amon şi pe cei ai Samariei şi s-au retras pentru acest cuvânt, pentru cuvântul Domnului, pe care l-a grăit prin gura robilor Săi prooroci. Însă mânia Domnului tot a mai dăinuit asupra lui Iuda, ca să-l lepede de la faţa Sa, pentru toate păcatele lui Manase, pe care le făcuse acesta şi pentru sângele cel nevinovat pe care l-a vărsat Ioiachim, umplând Ierusalimul cu sânge nevinovat. însă Domnul tot n-a vrut să-l stârpească.
6. Împotriva lui s-a ridicat Nabucodonosor, regele Babilonului, şi l-a legat în cătuşe de fier, ca să-l ducă la Babilon.
7. Nabucodonosor a dus la Babilon şi o parte din vasele templului Domnului şi le-a pus în capiştea sa în Babilon.
8. Celelalte fapte ale lui Ioiachim şi urâciunile lui, pe care le-a făcut el şi care s-au mai găsit asupra lui, sunt scrise în cartea regilor lui Israel şi ai lui Iuda. Şi a răposat Ioiachim cu părinţii lui şi a fost îngropat în Ganozai la un loc cu părinţii săi şi în locul lui s-a făcut rege Iehonia, fiul său.
9. Iehonia era de optsprezece ani când s-a făcut rege şi a domnit trei luni şi zece zile în Ierusalim. Acesta a făcut lucruri neplăcute înaintea ochilor Domnului.
10. După trecerea unui an, a trimis regele Nabucodonosor şi a poruncit să-l aducă la Babilon împreună cu vasele cele preţioase din templul Domnului şi peste Iuda şi Ierusalim a pus rege pe Sedechia, fratele său.
11. Sedechia era de douăzeci şi unu de ani când s-a făcut rege şi a domnit unsprezece ani în Ierusalim;
12. Şi el a făcut lucruri neplăcute înaintea ochilor Domnului Dumnezeului său. El nu s-a smerit înaintea lui Ieremia proorocul, care îi proorocea cuvintele din gura Domnului.
13. El s-a răzvrătit împotriva regelui Nabucodonosor, care-l pusese să jure pe numele Domnului şi s-a făcut tare de cerbice şi şi-a învârtoşat inima sa până într-atâta, că nu s-a mai întors la Domnul Dumnezeul lui Israel.
14. La fel au păcătuit mult şi toate căpeteniile preoţilor şi ale poporului, făcând toate urâciunile păgânilor şi au spurcat templul Domnului pe care îl sfinţise el în Ierusalim.
15. Atunci a trimis la ei Domnul Dumnezeul părinţilor lor pe trimişii săi foarte de dimineaţă, pentru că i-a fost milă de popor şi de locaşul Său.
16. Dar ei şi-au bătut joc de trimişii cei de la Dumnezeu şi n-au ţinut seamă de cuvintele Lui; au batjocorit pe proorocii Lui, până ce mânia Domnului s-a coborât peste poporul Lui, încât acesta n-a mai avut scăpare.
17. Căci El a adus asupra lor pe regele Caldeilor şi acela a omorât pe tinerii lor cu sabia în locaşul cel sfânt al lor şi n-a cruţat nici pe Sedechia, nici pe băieţi, nici pe fete, nici pe bătrâni, nici pe cei încărunţiţi; pe toţi Dumnezeu i-a dat în mâna lui.
18. Toate vasele din templul lui Dumnezeu, cele mari şi cele mici, vistieriile templului şi vistieriile regelui şi ale căpeteniilor lui, toate le-a adus el în Babilon.
19. Apoi a dat foc templului lui Dumnezeu, a dărâmat zidul Ierusalimului, toate cămările lui le-a ars cu foc şi toate palatele cele mari le-a nimicit.
20. Iar pe cei care au scăpat de sabie i-a strămutat în Babilon; şi au fost ei ca robi ai lui şi ai fiilor lui, până în timpul domniei regelui Persiei,
21. Pentru ca să se împlinească cuvântul Domnului cel zis prin gura lui Ieremia, până ce ţara va termina de ţinut zilele sale de odihnă; căci în toate zilele pustiirii ea s-a odihnit până la împlinirea celor şaptezeci de ani.
22. Iar în anul dintâi al lui Cirus, regele Persiei, pentru împlinirea cuvintelor Domnului rostite prin Ieremia, a trezit Domnul duhul lui Cirus, regele Persiei, şi a poruncit acesta să se facă cunoscut tuturor din tot regatul său, prin cuvânt şi prin scris şi să le spună:
23. "Aşa zice Cirus, regele Perşilor: Toate regatele pământului, Domnul Dumnezeul cerului mi le-a dat mie şi mi-a poruncit să-I zidesc templul în Ierusalimul cel din Iuda. Cine este intre voi din tot poporul Lui? Domnul Dumnezeul lui să fie cu el şi să se ducă acolo".