BibliaOrtodoxa.ro
Acasă Tâlcuiri Resurse Despre Contact
Cartea a treia a macabeilor
1
2
3
4
5
6
7

Capitolul 7
1. "Regele Ptolomeu Filopator, celor mai mari din Egipt şi tuturor celor rânduiţi peste treburile domneşti, bucurie şi sănătate.
2. Sănătoşi suntem şi noi şi fiii noştri, îndreptându-ne marele Dumnezeu lucrurile după cum voim.
3. Unii dintre prieteni, cu rău nărav adeseori îndemnându-se, ne-au făcut ca să adunăm pe toţi Iudeii de sub stăpânirea noastră la un loc, să-i muncim ca pe nişte vicleni cu mari chinuri,
4. Zicând că, din cauza urii, pe care o au aceştia către, toate neamurile, niciodată lucrurile noastre nu vor fi bine aşezate până ce se va face aceasta.
5. Pe aceştia legaţi aducându-i, cu batjocuri, ca pe nişte robi şi mai vârtos ca pe nişte vicleni, fără de nici o cercetare şi iscodire s-au apucat a-i ucide, mai cu sălbatică cruzime fiind cuprinşi decât în datinile Sciţilor.
6. Iar noi, pentru aceasta, aspru certându-i pe aceştia, după blândeţea pe care o avem către toţi oamenii, cu greu le-am cruţat viaţa, cunoscând că Dumnezeul cel ceresc apără şi scuteşte pe Iudei, ca un tată care pururea ajută pe fii;
7. Socotind şi prietenia, pe care au adeverit către noi şi către părinţii noştri, cugetând bine după dreptate i-am slobozit pentru orice vină ar fi,
8. Şi am poruncit fiecăruia, toţi la casele lor să se întoarcă în tot locul, şi nimeni întru nimic să nu-i vatăme, nici să-i ocărască pentru cele ce fără de socoteală s-au făcut.
9. Că să ştiţi că asupra acestora, de vom meşteşugi cu vreun rău vicleşug sau îi vom mâhni cu totul, nu pe om, ci pe Dumnezeul cel Preaînalt, Care stăpâneşte toată puterea, Împotrivitor nouă spre izbândirea lucrurilor, totdeauna neapărat întru toate Îl vom avea. Fiţi sănătoşi".
10. Şi luând Iudeii de la rege cartea aceasta, nu s-au nevoit îndată a pleca, ci l-au rugat pentru cei din neamul Iudeilor, care de bună voie au făcut rău înaintea lui Dumnezeu cel Sfânt şi legea lui Dumnezeu au călcat-o, să li se facă prin ei mustrarea care li se cuvine,
11. Zicând că cei care pentru pântece au călcat poruncile cele dumnezeieşti niciodată nu vor cugeta bine, nici poruncilor regelui nu vor fi credincioşi.
12. Şi spunând ei adevărul, regele a primit şi, lăudându-i, le-a dat voie slobodă la toate, ca pe cei care au călcat legea lui Dumnezeu să-i piardă în tot locul cel de sub stăpânirea sa, cu îndrăzneală, fără de nici o împuternicire sau cercetare domnească.
13. Atunci, făcându-şi urări de plecare unii altora, precum se cădea, preoţii şi toată mulţimea lor glăsuind aliluia, cu bucurie s-au despărţit.
14. Şi aşa pe cei care le cădea în mână din cei pângăriţi, care erau de un neam cu ei, pe drum îi certa şi cu arătări din lege îi omora.
15. Şi în acea zi au omorât mai mult decât trei sute de bărbaţi şi s-au bucurat şi s-au veselit omorând pe cei fără de lege.
16. Iar cei ce s-au lipit de Dumnezeu până la moarte, desăvârşit dobândirea izbăvirii luând, au plecat din cetate, încununaţi cu toate felurile de flori cu bun miros, cu veselie şi cu strigăte de laude şi cu cântări de toate viersurile, mulţumind Dumnezeului celui Sfânt al părinţilor, Izbăvitorul lui Israel.
17. Şi sosind în Ptolemaida, care pentru firea locului se numeşte Rodoforon (adică aducătoare de trandafir), unde-i aştepta tabăra, după sfatul lor cel de obşte,
18. Şapte zile au făcut acolo ospăţ de izbăvire, dându-le regele cu bună inimă toate cele trebuincioase la călătorie fiecăruia până la casa lui.
19. Şi sosind în pace cu cuvioase mărturisiri, asemenea şi acolo au rânduit a ţine aceste zile de veselie,
20. Şi ei le-au sfinţit şi printr-o inscripţie săpată pe o columnă, apoi au înălţat pe locul ospăţului o casă de rugăciune şi s-au întors acasă sănătoşi, liberi şi foarte veseli, scăpaţi din primejdii, cu porunca regelui, pe uscat, pe mare şi pe fluviu.
21. Şi mai multă putere decât mai înainte având între vrăjmaşi, cu mărire şi cu frică şi de nimeni întru nimic n-au fost tulburaţi în averile lor,
22. Şi toate ale sale fiecare după scrisoare le-au luat, încât cei care aveau câte ceva de ale lor, cu mare frică li le da, slavă desăvârşită aducând lui Dumnezeu cel prea mare, pentru izbăvirea lor.
23. Bine este cuvântat Dumnezeu, izbăvitorul lui Israel, în vremuri veşnice. Amin.