BibliaOrtodoxa.ro
Acasă Tâlcuiri Resurse Despre Contact
Iezechiel

Capitolul 45
1. Când veţi împărţi pământul în părţi prin sorţi, atunci să osebiţi o parte sfântă a Domnului de douăzeci şi cinci de mii de coţi în lungime şi douăzeci de mii în lăţime, ca să fie sfânt acest loc în toate hotarele lui de jur împrejur.
2. Din el va merge la locaşul sfânt o bucată în patru colţuri de cinci sute de coţi pe cinci sute de coţi şi împrejurul lui o fâşie de loc lată de cincizeci de coti.
3. De la locul pe care va fi locaşul cel sfânt, Sfânta Sfintelor, vei măsura cele douăzeci şi cinci de mii de coţi în lungime şi zece mii de coţi în lăţime;
4. Această parte sfântă de pământ va fi a preoţilor care slujesc locaşului sfânt şi care se apropie să slujească Domnului; acesta va fi pentru ei loc de case şi pentru locaşul sfânt.
5. Douăzeci şi cinci de mii de coţi în lungime şi zece mii de coţi în lăţime va fi bucata de pământ a Leviţilor, slujitorii templului, ca moşie a lor cu cetăţi de locuit.
6. În stăpânirea cetăţii să daţi cinci mii de coţi în lăţime şi douăzeci şi cinci de mii în lungime, în faţa locului sfânt, care este osebit pentru Domnul. Acesta trebuie să fie al întregii oase a lui Israel.
7. Şi regelui să-i daţi parte de pământ, de o parte şi de alta a locului sfânt care este osebit Domnului şi a locului cetăţii, adică o parte la răsărit, în partea de răsărit a celor două porţiuni şi o parte la asfinţit, în partea de asfinţit a celor două porţiuni. În lungime se vor întinde ca una din acele părţi de la hotarul de apus până la hotarul de răsărit al ţării.
8. Acesta este pământul lui, moşia lui în Israel, ca regii Mei de acum să nu mai strâmtoreze poporul Meu, şi ca să lase pământul casei lui Israel după triburile ei.
9. Aşa zice Domnul Dumnezeu: "Destul, regi ai lui Israel! Lăsaţi nedreptăţile şi împilările şi faceţi judecată şi dreptate! Încetaţi de a mai asupri pe poporul Meu, zice Domnul Dumnezeu.
10. Să aveţi cântar drept şi efă dreaptă şi bat drept.
11. Efa şi batul trebuie să fie măsuri deopotrivă de mari, încât într-un bat să încapă a zecea parte dintr-un homer şi într-o efă să încapă a zecea parte dintr-un homer. Mărimea lor trebuie măsurată cu homerul.
12. Siclul să aibă douăzeci de ghere. Mina va fi de douăzeci de sicli, de douăzeci şi cinci de sicli şi de cincisprezece sicli.
13. lată ofranda ce trebuie să daţi regelui: a şasea parte de efă din homerul de grâu şi a şasea parte de efă din homerul de orz.
14. Hotărârea pentru untdelemn: dintr-o coră de untdelemn veţi da a zecea parte dintr-un bat; zece baturi fac un homer, căci homerul are zece baturi;
15. Veţi da o oaie dintr-o turmă de două sute de oi, din păşunile cele mănoase ale lui Israel. Toate acestea le veţi da pentru prinosul de pâine şi ardere de tot şi jertfă de împăcare spre curăţirea voastră, zice Domnul Dumnezeu.
16. Tot poporul ţării este îndatorat să dea aceste prinoase regelui lui Israel,
17. Iar în sarcina regelui vor fi arderile de tot, prinosul de pâine şi turnările la sărbători, la lună nouă, la ziua de odihnă şi la toate prăznuirile casei lui Israel. El va trebui să aducă jertfă pentru păcat, prinos de pâine, ardere de tot şi jertfă de împăcare pentru ispăşirea casei lui Israel".
18. Asa zice Domnul Dumnezeu: "În ziua întâi a lunii întâi ia din cireada de boi un junc fără meteahnă şi curăţă locaşul sfânt.
19. Preotul să ia din sângele acestei jertfe pentru păcat şi să stropească cu el uşorii uşii templului, cele patru laturi ala jertfelnicului şi uşorii porţilor curţii celei dinăuntru.
20. Acelaşi lucru să-l faci şi în ziua a şaptea a lunii, pentru cei ce au greşit cu ştiinţă şi din neştiinţă şi aşa să cureţi templul.
21. În ziua a paisprezecea a lunii întâi, trebuie să prăznuiţi Paştile, sărbătoare de şapte zile, când trebuie să se mănânce azime.
22. În această zi regele va aduce pentru sâne şi pentru tot poporul ţării un viţel ca jertfă pentru păcat.
23. Şi în cele şapte zile ale sărbătorii el trebuie să aducă ardere de tot Domnului în fiecare zi câte şapte viţei şi câte şapte berbeci fără meteahnă, iar ca jertfă pentru păcat să aducă în fiecare zi câte un ţap din turma de capre.
24. Prinos de pâine trebuie să aducă el câte o efă de fiecare viţel şi câte o efă de fiecare berbec şi câte un hin de untdelemn la efă.
25. În ziua a cincisprezecea a lunii a şaptea, la sărbătoarea corturilor, timp de şapte zile, el trebuie să aducă la fel: aceeaşi jertfă pentru păcat, aceeaşi ardere de tot şi tot atâta prinos de pâine şi tot atâta untdelemn".