BibliaOrtodoxa.ro "Vă rătăciţi neştiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu." (Matei, 22,29)
Iezechiel
Capitole:1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48

Capitolul 30

1. Fost-a cuvântul Domnului către mine şi mi-a zis:
2. "Fiul omului, prooroceşte şi zi: Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu: Plângeţi! O, ce zi!
3. Că se apropie ziua, se apropie ziua Domnului, ziua cea întunecată! Vine vremea neamurilor.
4. Atunci se va duce sabia în Egipt şi groază se va lăţi în Etiopia; vor cădea în Egipt cei loviţi şi bogăţiile lui se vor lua şi vor fi dărâmate temeliile lui.
5. Etiopia, Libia, Lidia, străini de toate neamurile, Cub şi fiii ţării aşezământului vor cădea împreună cu ei de sabie.
6. Aşa zice Domnul: "Vor cădea sprijinitorii Egiptului şi îngâmfarea puterii lui se va prăbuşi; de la Migdol şi până la Siena vor cădea în el de sabie; aşa zice Domnul Dumnezeu.
7. Şi va fi el pustiu între pustiuri şi cetăţile lor vor face parte dintre cetăţile pustiite.
8. Şi vor şti că Eu sunt Domnul, când voi trimite foc asupra Egiptului şi toţi sprijinitorii lui vor fi zdrobiţi.
9. În ziua aceea vor merge vestitori de la Mine pe corăbii, ca să îngrozească pe Etiopienii cei fără de grijă, şi se va întinde groaza la ei, ca în ziua Egiptului, căci iat-o că vine".
10. Aşa zice Domnul Dumnezeu: "Voi pune capăt mulţimii Egiptului prin mâna lui Nabucodonosor, regele Babilonului.
11. El şi, împreună cu el, poporul lui, cel mai straşnic dintre popoare, vor fi aduşi pentru pieirea acestei ţări; şi îşi vor scoate săbiile lor împotriva Egiptului şi vor umple ţara de ucişi.
12. Fluviile lor le voi usca şi voi da pământul în mâinile celor răi; prin mâna străinilor voi pustii ţara şi tot ce este în ea. Eu, Domnul, am spus acestea".
13. Aşa zice Domnul Dumnezeu: "Pierde-voi idolii şi pe dumnezeii cei mincinoşi din Nof (Memfis). Nu va mai fi prinţ în ţara Egiptului şi voi răspândi groaza în ţara Egiptului.
14. Voi pustii Patrosul şi foc voi trimite asupra Ţoanului şi voi rosti judecată asupra lui No (Teba).
15. Vărsa-voi urgia Mea peste Sin, cetatea Egiptului şi mulţimea oamenilor din No o voi pierde.
16. Voi trimite foc asupra Egiptului; cutremura-se-va Sin şi No se va prăbuşi, iar asupra Nofului vor năvăli vrăjmaşii în ziua cea mare.
17. Tinerii din On şi din Bubastis vor cădea de sabie, iar ceilalţi se vor duce în robie.
18. Şi în Tahpanhes se va întuneca ziua, când voi zdrobi acolo jugul Egiptului şi se va curma puterea cea mândră a lui. Un nor îl va acoperi şi fiicele lui vor fi duse în robie.
19. Aşa voi face Eu judecată împotriva Egiptului şi vor şti că Eu sunt Domnul".
20. În anul al unsprezecelea, în luna întâi, în ziua a şaptea a lunii, a fost cuvântul Domnului către mine:
21. "Fiul omului, Eu am şi zdrobit un braţ al lui Faraon, regele Egiptului, şi iată, nimeni nu l-a legat ca să se vindece şi nu l-a înfăşurat cu legături ca să capete putere pentru a mânui sabia".
22. De aceea, aşa zice Domnul Dumnezeu: Iată, Eu sunt împotriva lui Faraon, regele Egiptului, şi voi zdrobi braţele lui, pe cel sănătos şi pe cel zdrobit, încât sabia va cădea din mâinile lui.
23. Voi împrăştia pe Egipteni printre popoare şi-i voi vântura prin ţări.
24. Iar braţele regelui Babilonului le voi întări şi-i voi da sabia Mea în mână, iar braţele lui Faraon le voi zdrobi şi el, rănit cumplit, va geme înaintea lui.
25. Întări-voi braţele regelui Babilonului, iar braţele lui Faraon vor cădea fără putere; şi vor şti că Eu sunt Domnul când voi da sabia Mea în mâinile regelui Babilonului, şi acesta o va întinde asupra Egiptului.
26. Voi împrăştia pe Egipteni printre neamuri; îi voi risipi prin ţări şi vor şti că Eu sunt Domnul".
TRAFIC TRIPUL - Directo Web